18.1 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăPoliticăProcurorul Codruț Olaru, ales vicepreședinte al CSM

Procurorul Codruț Olaru, ales vicepreședinte al CSM

“În urma deliberării şi numărării voturilor referitor la candidatura depusă de domnul procuror Codruţ Olaru, rezultatul este: 10 – DA, 9 – NU. Deci vicepreşedinte pentru 2018 – domnul procuror Olaru. Felicitări”, a anunţat Mariana Ghena, cea care a deţinut funcţia de preşedinte CSM în anul 2017. 

Procurorul Codruţ Olaru este membru CSM din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a fost singurul candidat pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului. Codruţ Olaru a mai ocupat funcţia de procuror-şef DIICOT şi pe cea de procuror general adjunct al PÎCCJ. 

Activarea ca general al Armatei a lui Codruţ Olaru, fost adjunct al procurorului general, acum la secţia Parchetelor Militare, scoate la iveală o parte mai puţin cunoscută, şi deopotrivă, controversată a carierei sale: două grade militare obţinute în câteva luni, în 2011, la propunerea lui Gabriel Oprea, unul retras câteva luni mai târziu, în 2012, de Corneliu Dobriţoiu, şi redat, în 2013, de Mircea Duşa.

Avansările procurorului au fost justificate, în 2011, de MapN  ca fiind făcute „în mod excepţional”, situaţie răsturnată un an mai târziu când o comisie de analiză a Armatei „nu a putut desluşi dacă gradul de colonel a fost acordat în baza legii şi a nevoilor ministrului”, explică acum fostul ministru al Apărării, Corneliu Dobriţoiu. După plecarea acestuia însă, succesorul său, Mircea Duşa,  pare că a desluşit, dându-i înapoi lui Olaru gradul de colonel, ulterior fiind avansat general de Traian Basescu.

Întreaga poveste a avansării lui Codruţ Olaru a intrat în atenţia publică după ce, recent, pe 17 mai 2016, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de rechemare în activitate a lui Codruţ Olaru,  general de brigadă cu o stea, în rezervă,  în Ministerul Apărării Naţionale. Simultan cu această trecere în activitate a lui  Olaru, în vârstă de doar 43 de ani, a avut loc şi numirea sa în funcţia de procuror militar la secţia parchetelor militare de la Parchetul General.

Într-un singur an, în 2011, procurorul Codruţ Olaru primeşte succesiv gradele de locotenent-colonel şi colonel, deşi era ofiţer în rezervă. 

 

 
 
CITESTE

Cele mai citite

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...

Iohannis – nu popcorn, ci (pop)corny

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele României, Klaus Werner Iohannis, s-a deplasat în Statele Unite ale Americii (SUA), pentru a fi premiat, acum, în prag de...
Ultima oră
Pe aceeași temă