23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăTăriceanu și Goțiu, polemici dure în Parlament

Tăriceanu și Goțiu, polemici dure în Parlament

”Vreau să-i transmit domnului preşedinte, şi să-i transmiteţi şi dumneavoastră, că este un regulament pe care trebuie să-l respecte. Iar faptul că astăzi a trecut o lege cu încălcarea acestui regulament arată cum e condusă discreţionar România. Felicitări, domnule preşedinte!”, i-a spus Mihai Goţiu lui Călin Popescu Tăriceanu pe holul de la intrarea în sala de Birou Permanent al Camerei Deputaţilor.

 ”Domnu Goţiu, toată lumea vede cum vă comportaţi în plen. Nu respectaţi regulamentul şi vreţi permanent să faceţi în Senat şi în Parlament un circ. Eu nu vă permit acest lucru. Atâta vreme cât sunt preşedintele Senatului, vă spun foarte clar: circul nu are ce să caute. Îl faceţi la dumneavoastră la partid, în stradă, unde doriţi dumneavoastră, dar nu în Senat. Nu se poate să nu respectaţi regulamentul. Regulamentul este pentru toată lumea, nu există derogare pentru USR. Toată lumea are drept să vorbească şi vorbeşte când I se dă cuvântul. şi dumneavoastră trebuie să respectaţi regulile pe care ceilalţi parlamentari le respectă”, i-a replicat, vizibil iritat, Călin Popescu Tăriceanu senatorului USR. 

Cele mai citite

Atenționare Cod galben de vânt puternic în 15 județe din țară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic valabilă vineri, până la ora 18:00, în 15 judeţe, şi o...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...

1 din 2 elevi, victimă a bullyingului

Un procent covârșitor de elevi - 81% - afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, în vreme ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă