10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăTudorel Toader, primul ministru care anunţă că a semnat renunţarea la serviciile...

Tudorel Toader, primul ministru care anunţă că a semnat renunţarea la serviciile SPP

“Da – am transmis în scris către SPP, faptul că renunţ la serviciul de protecţie şi pază”, a precizat Tudorel Toader, la solicitarea Mediafax.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, la începutul şedinţei de guvern, că a transmis încă de luni seara că nu vrea să beneficieze de protecţia ofiţerilor SPP, urmând să îndeplinească ”formalităţile legale în acest sens”.

”Pentru că a apărut o serie de speculaţii în spaţiul public, aş vrea să precizez că am transmis SPP încă de luni seara că nu vreau să beneficiez de protecţie. Înţeleg că toţi miniştrii au aceeaşi opţiune şi am comunicat deja acest lucru. Vom îndeplini formalităţile legale în acest sens. Nu am nicio problemă cu ofiţerii SPP, a căror muncă o respect, nici nu instituţia, însă aceasta este decizia mea. Nu sunt singurul demnitar care a optat în acest sens”, a declarat Viorica Dăncilă.

 Surse politice au declarat, marţi, pentru Mediafax că premierul Viorica Dăncilă şi miniştrii din Cabinetul său au renunţat la protecţia Serviciului de Protecţie şi Pază, în contextul acuzaţiilor liderului PSD Liviu Dragnea la adresa şefului SPP, Lucian Pahonţu. Potrivit surselor menţionate, premierul Viorica Dăncilă a renunţat la serviciile SPP, imediat după învestitură, paza fiind asigurată de către Jandarmeria Română.

Liderul PSD Liviu Dragnea l-a acuzat în mod repetat pe şeful SPP, Lucian Pahonţu, că se implică în politică, la un moment dat spunând despre el că este un personaj veninos. Ultima relatare legată de Pahonţu a fost făcută de Dragnea luni seara, după învestirea Guvernului Dăncilă.

Cele mai citite

Taylor Swift, atac la adresa lui Kim Kardashian? “thanK you aIMee”

Swift, în vârstă de 34 de ani, și-a surprins fanii în primele ore ale zilei de 19 aprilie, după ce a lansat un album...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...
Ultima oră
Pe aceeași temă