13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialUDMR vrea plăcuțe multilingve la Cluj-Napoca

UDMR vrea plăcuțe multilingve la Cluj-Napoca

Președintele UDMR Cluj, Csoma Botond, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută la una dintre intrările în Cluj-Napoca, că formațiunea sa dorește ca plăcuțele care indică intrarea și ieșirea din localitate să fie în română, maghiară și germană.

"Vrem plăcuțe multilingve la Cluj, în limba română, în limba maghiară și în limba germană. Nu cred că ne poate acuza cineva că numai în campanie vorbim de această problemă, de 10 ani luptăm pentru această chestiune. Cred că nu putem vorbi de un multiculturalism real, adevărat, fără multilingvism. Atâta vreme cât există asemenea discrepanță între fapte și retorică, Clujul nu poate fi numit un oraș multicultural", a afirmat Csoma Botond, citat de Agerpres.

El a mai spus că va milita în Parlamentul României ca Legea 2015 a administrației publice locale să fie modificată în sensul ca pragul pentru obligativitatea inscripționării în limbile minorităților să fie redus de la 20 la 10%.

"În parlament mi-am propus să modific Legea 2015, să reducem la 10% pragul pentru a fi obligatorie inscripționarea și în limba unei minorități și să introducem un prag alternativ în cazul în care, de exemplu, 5.000 de persoane care aparțin unei minorități într-o localitate vor să se fie obligatorie inscripționarea în limba respectivei minorități", a adăugat Csoma Botond.

El a mai spus că, de asemenea, legea trebuie să prevadă ca inscripționarea în limba unei minorități să fie permisă și în cazul în care, indiferent de ponderea minorității respective, administrația locală este de acord cu acest lucru.

Csoma Botond a precizat că în Cluj-Napoca, ponderea populației maghiare este, în prezent, de 16%.

Conferința de presă a fost susținută de Csoma Botond, Laszlo Attila și de Hegedus Csilla, toți fiind candidați ai UDMR la alegerile parlamentare din 11 decembrie.

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă