21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocial20 de milioane de euro pentru dotarea spitalelor cu echipamente de imagistică

20 de milioane de euro pentru dotarea spitalelor cu echipamente de imagistică

În România, pacienţii stau luni de zile pe liste de aşteptare pentru analize esenţiale precum o tomografie computerizată sau un RMN, iar în unele zone din ţară nici măcar nu există astfel de echipamente. Ministerul Sănătăţii anunţă reluarea unui împrumut extern care va permite dotarea cu aparatură imagistică a principalelor unităţi sanitare.

Specialiştii spun, însă, că fondurile alocate de casele de asigurări de sănătate pentru aceste analize sunt insuficiente şi prost gestionate, plafonul epuizându-se foarte repede, de regulă la începutul fiecărei luni. În plus, există o dominaţie pe piaţă a clinicilor medicale, care oferă explorări imagistice preferenţial abonaţilor clinicilor, în detrimentul persoanelor asigurate cu urgenţe, care sunt obligate să achite din buzunarul propriu contravaloarea serviciilor, în majoritatea cazurilor. Cu toate acestea, 34 de spitale din țară și din Bucureşti vor fi dotate cu echipamente de imagistică de tip Computer Tomograf (14), Rezonanță Magnetică Nucleară (24) și 21 de sisteme informatice PACS (tehnologie medicală de imagistică utilizată pentru stocarea, recuperarea, prezentarea și partajarea imaginilor produse prin radiografie, scanare CT, RMN). Costul total pentru achiziționarea echipamentelor medicale este de 19,8 milioane de euro.  

În cadrul întâlnirii de semnare a contractelor de achiziţie, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog le-a transmis autorităților locale și managerilor de spital că au responsabilitatea să asigure spațiile adecvate pentru instalarea echipamentelor de imagistică, pe care urmează să le primească: ”Nu ne-am limitat doar să bifăm o măsură, ci am înlocuit și echipamentele vechi din spitale, care nu mai puteau fi utilizate. Pentru prima dată în istoria sistemului public de sănătate, facem achiziții de aparatură imagistică medicală pentru a crea, la nivel național, o rețea de imagistică medicală sustenabilă și interconectată”. 

Finanţarea de la Banca Mondială, deblocată

Cele trei contracte de achiziție sunt finanțate din Acordul de împrumut încheiat cu Banca Mondială, în valoare totală de 250 de milioane euro, accesat în anul 2014, și deblocat în cursul anului trecut. Pe lângă achiziția de echipamente de imagistică, Acordul cu Banca Mondială mai prevede și construcția de secții noi ATI și UPU, Centre de mari arși, blocuri operatorii și reabilitarea centrelor existente pentru diverse specialități, precum și achiziții de echipamente necesare în secțiile de ATI, UPU, blocuri operatorii, paliație, imagistică, radioterapie și screening afecțiuni oncologice.

În prezent, sunt în curs de evaluarea o serie de achiziţii, care vizează servicii de de consultanță pentru realizarea unor investiții la Târgu Mureș, Timișoara, Bagdasar Arseni și Grigore Alexandrescu, dar şi pentru realizarea extinderii și modernizarii secției ATI – Institutul Clinic Fundeni. În cursul acestei luni va fi lansată achiziţionarea de echipamente medicale pentru secţiile de chirurgie generală şi mari arşi, precum şi pentru un sistem de telemedicina pentru UPU,  pentru un numar de 102 spitale.

Stadiul proiectelor derulate cu Banca Mondială:

Contracte finalizate:

· Dotarea secțiilor UPU din spitalele universitare şi judeţene – achiziţionarea a 5.472 de echipamente pentru 78 spitale;

· Dotarea secțiilor ATI din spitalele universitare și județene – achiziționarea a 277 de echipamente pentru 56 spitale.

Contracte în derulare:

· Dotarea cu  echipamente de radioterapie a  5 centre din țară (Spitalului Județean Constanta, Spitalului Județean Galati, Spitalului Județean Maramureș, Institutul Oncologic București și Spitalul Universitar de Urgență Elias);

· Dotarea laboratorului ANMDM cu 14 echipamente de laborator;

· Lucrări de reabilitare la secția de radioterapie din Spitalul Universitar de Urgență Elias.

Contracte în curs de semnare:

· dotarea cu echipamente de radioterapie a altor 3 centre de radioterapie, aflate în proces de contractare a echipamentelor (Spitalul Municipal Oradea, Spitalul Județean Craiova și Institutul Oncologic prof.dr. I.Chiricuță Cluj Napoca);

· achiziția a 8  unități mobile de screening de cancer de col uterin;

· achiziția de echipamente medicale pentru UPU – 90 echipamente pentru 71 spitale;

· achiziția a 2.400 de  echipamente medicale pentru 51 de secții ATI și 4 secții de mari arși ( Timișoara, Iași, Gr. Alexandrescu, Bagdasar Arseni );

· achiziția de echipamente de laborator pentru ANMDM – 8 buc.

Bani şi pentru maternităţi

În cursul acestei luni, printr-o finanțare acordată de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), vor fi efectuate recepțiile finale la lucrările efectuate la două secții de neonatologie din maternitățile din Sibiu și Spitalul Universitar de Urgență București, precum și receptia  lucrărilor la secția de neonatologie din maternitatea Brașov. Tot în cadrul acestui proiect a fost lansată procedura de achiziție pentru 76 de mese de nașteri care vor dota 15 maternități, iar în luna martie va fi efectuată recepția finală a  lucrărilor efectuate la secția de neonatologie din maternitatea Cluj.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă