12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialAccident cu un mort și patru răniți, din cauza poleiului, în Harghita

Accident cu un mort și patru răniți, din cauza poleiului, în Harghita

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat pentru Mediafax că şoferul care a murit avea 31 de ani. Trei din cele patru persoane rănite sunt în stare gravă.

„Şoferul a rămas încarcerat şi a decedat. Două dintre persoanele rănite, două fete de 17 ani, cu traumatisme, au fost preluate de Ambulanţe, iar doi băieţi, de 17 şi 18 ani au fost preluaţi de SMURD. Băiatul de 17 ani a fost în stare de şoc. Iniţial au fost duşi la Spitalul din Gheorgheni, însă apoi, cei trei au fost transportaţi la Spiralul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc”, a spus Alina Ciobotariu.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, la rândul său, că accidentul s-a produs într-o curbă, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu polei.

„Accidentul s-a produs într-o curbă periculoasă la dreapta, semnalizată corespunzător, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu polei. Şoferul a derapat şi a părăsit carosabilul pe partea stângă a drumului, intrând în gardul de beton al unei case”, a spus Gheorghe Filip.

Toate cele cinci persoane sunt din judeţul Harghita.

(Foto: Probr.ro)

Cele mai citite

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă