20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSocialAproape 100 de milioane de lei de la spitale se întorc la...

Aproape 100 de milioane de lei de la spitale se întorc la bugetul Primăriei București

Astfel, potrivit documentului, instituţia de la care se vor întoarce banii cei mai mulţi, dacă proiectul va fi votat, este ASSMB, care are în administrare 18 spitale în Capitală.

„Nu este vorba de o tăiere, ci de faptul că aceşti bani nu au fost cheltuiţi. Vor fi luaţi de acolo şi vor fi duşi în alt capitol bugetar, de exemplu în rezerve. Sunt mai multe aspecte în ceea ce priveşte această sumă de 100 de milioane de lei. O parte sunt bani de la personal, adică nu au avut personal suficient ca să plătească salariile, iar pe de altă parte, spitalele nu au reuşit să facă investiţii în infrastructură. O altă sumă vine din faptul că nu au cumpărat medicamente. Cu alte cuvinte, au avut banii pe mână şi nu au fost în stare să-i cheltuie”, a declarat, pentru Mediafax, Cătălin Deaconescu, consilier PNL în cadrul CGMB.

Cele mai citite

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

Modificări ale liniilor STB 90 și 201

Începând de sâmbătă, 30.03.2024, traseele liniilor urbane 90 și 201 se comasează, urmând ca noul traseu organizat între terminalele „Arena Națională” și „Semănătoarea” să...
Ultima oră
Pe aceeași temă