20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSocialBucureștiul, sub asediul frigului

Bucureștiul, sub asediul frigului

Astfel, începând de sâmbătă, ora 20:00, până duminică, la ora 8:00, temporar va ninge slab, se va depune strat de zăpadă în jurul a 2 cm, iar vântul va avea intensificări cu viteze ce vor atinge temporar 45-50 km/h. Temperatura aerului va scădea până la o minimă de minus 6-minus 4 grade, iar vântul va amplifica senzaţia de rece.

De duminică, ora 10:00, până luni, la 8:00, vremea va deveni deosebit de rece, chiar geroasă noaptea; temperatura maximă va fi de minus 5-minus 4 grade, iar cea minimă în jurul a minus 10 grade. Temporar va ninge, în intensificare în a doua parte a nopţii, iar vântul va continua să prezinte intensificări, cu viteze de 40- 45 km/h, posibil 50-55 km/h noaptea, viscolind temporar ninsoarea şi amplificând senzaţia de rece. Stratul de zăpadă va măsura în medie 5-8 cm.

Conform ANM, de luni, ora 10:00, până marţi, ora 8:00, valul de frig se va intensifica, va fi ger în cea mai mare parte a intervalului, iar rafalele de vânt vor accentua senzaţia de rece. Ninsoarea va deveni abundentă, vântul se va intensifica până la viteze de 60-65 km/h şi va fi viscol. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de minus 9 grade, iar cea minimă va fi de minus 12-minus 10 grade.

De marţi, ora 10:00, până miercuri, ora 8:00, valul de frig va persista şi va fi ger îndeosebi dimineaţa şi noaptea; temperatura maximă va fi minus 8-minus 6 grade, iar cea minimă se va situa în jurul a minus 15 grade. Va mai ninge, cu precădere în prima parte a zilei, dar atât ninsoarea cât şi vântul vor diminua în intensitate – rafalele vor mai atinge la începutului intervalului 35-45 km/h, apoi va deveni în general slab.

Valul de frig va persista şi miercuri, până joi, la ora 8:00, iar gerul se va intensifica noaptea, când temperatura va coborî până la valori de minus 18-minus 16 grade; maxima termică nu va depăşi minus 8 grade. Cerul va fi temporar noros, dar condiţiile de ninsoare vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat.

Cele mai citite

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Românii din Spania se încred în România: trimit bani, transferă expertiză și atitudine sănătoasă

Repatriot, platforma care conectează românii din afara granițelor cu țara, a condus misiunea economică România-Spania, desfășurată în perioada 21-27 martie în Barcelona și Insulele...

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă