8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSocialDW - Herta Mueller: "Granita in ranita" inseamna libertate"

DW – Herta Mueller: “Granita in ranita” inseamna libertate”

Eu mi-as baga / Granita-n ranita, tara-n ranita/ Si …gata“: vocea carismatica a Adei Milea a cucerit publicul, cei prezenti par sa-si tina respiratia in timp ce asculta aceste versuri melancolice. Majoritatea celor din sala arhiplina de la Schaubühne Leipzig nu stiu romaneste, dar pot sa citeasca traducerile cantecelor Adei Milea deasupra scenei. Ele au fost realizate de scriitoarea germana Herta Müller, laureata premiului Nobel pentru Literatura din 2009, originara din Banat. Cele doua artiste se cunosc de mai multi ani si sunt prietene, Herta Müller insasi i-a propus Adei Milea sa-i traduca versurile in limba germana, pe care le apreciaza pentru forta lor deopotriva poetica si politica.

Trei milioane de români și-au băgat granița în raniță, intrebarea daca sa pleci sau sa ramai e la ordinea zilei in Romania de azi“, a spus Herta Müller in deschiderea evenimentului muzical si literar intulat „Granita in ranita – Grenze in der Tasche“.

In discursul ei introductiv, laureata premiului Nobel pentru Literatura s-a referit la situatia din Romania cu declaratia: „Unde mai inainteaza guvernul parlamentului legi care legalizeaza coruptia, iar parlamentul le adopta?“

Dincolo de fenomenul migratiei din Romania, melodia „Granita in ranita“ se potriveste si cu drama turcilor care isi parasesc tara din motive politice sau cu cea a refugiatilor din Siria, a adaugat scriitoarea in deschiderea concertului organizat in cadrul Targului de Carte de la Leipzig, unde Romania e invitata de onoare. Pe de alta parte, “Granita in ranita” inseamna si libertate, explica Herta Müller: Inainte de 1989, granita nu era in ranita, “ci in teava pustii soldatilor care pazeau frontierele Romaniei”.

Ada Milea a decis sa se reintoarca in tara dupa ce plecase in Canada cu un contract la celebrul Cirque de Soleil. Intr-o emisiune de o ora despre muziciana din Romania, difuzata de postul german de radio Deutschlandfunk inainte de serata ei muzicala si literara de la Leipzig alaturi de Herta Müller, Ada Milea povesteste cum s-a intors din Canada dupa doar doua luni: „Nu mai puteam sa scriu cantece. Ma simteam goala, o parte din mine a ramas in Romania.“

La plecarea cuiva din tara, fiecare despartire are „mai multi ochi“, spune Herta Müller, amintind de legendara melodie a Mariei Tanase „Cine iubeste si lasa“, de care s-a simtit vizata personal dupa ce a parasit Romania lui Ceausescu. Cine isi paraseste tara se confrunta mereu cu sentimente de vinovatie: aceasta e concluzia Hertei Müller.

Scriitoarea a explicat ca intreaga Europa de Est se regaseste in cantecul Adei Milea „Ceausescu n-a murit“, cu versurile „Ceausescu e o scoala/ Ceausescu e o boala/ E in mine, e in tine/ E in fabrici si uzine/ Azi il poarta fiecare/ Ceausescu-n veci nu moare“. „Ceausescu e in sala“, a adaugat si Herta Müller, el a devenit o „mentalitate“. Cand Ada Milea canta despre Ceausescu, multi dintre cei prezenti la concert surad amar. Nu lipseste insa nici rasul destins, cand publicul intra intr-o lume comica, ametitoare si adesea suprarealista in care o „Broasca mica“ se teme „sa traiasca intens“ si „Purcelusii“ ajung sa-si taie stapanii. Anca Hanu si Bobo Burlacianu o acompaniaza pe Ada Milea in a doua jumatate a concertului cu un amestec exploziv de umor, autoironie, talent muzical si actoricesc.

Melodiile Adei Milea sunt „concrete si fermecator de frumoase“, spune Herta Müller, muziciana e „un noroc pentru Romania, prin arta si prin integritatea ei personala.“ La Leipzig se poate adauga ca intalnirea cu Ada Milea e deopotriva un noroc pentru publicul german, o incursiune intr-un „Absurdistan“ poetic de neuitat.

Autoare: Alexandra Scherle

Material publicat inițial pe Deutsche Welle

Cele mai citite

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...
Ultima oră
Pe aceeași temă