Incendiu la un abator din județul Prahova, pe o suprafață de 1.000 mp

Un incendiu puternic a cuprins, sâmbătă seară, un abator din comuna prahoveană Târgşoru Vechi, în curtea societăţii aflându-se şi două rezervoare de combustibil, fără a fi însă pericol din cauza acestora.

Iulian Budușan 0 comentarii

Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă seară, la un abator situat în localitatea prahoveană Ariceştii Rahtivani, focul extinzându-se pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi. În apropierea clădirii cuprinse de flăcări sunt două rezervoare cu motorină şi GPL.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, focul a cuprins o clădire în care funcţionează un abator şi arde generalizat pe o suprafaţă de aproximativ o mie de metri pătraţi.

În apropierea construcţiei afectate de incendiu se află şi un rezervor cu motorină încărcat cu cinci tone de combustibil, dar şi un alt rezervor în care sunt 2.700 de litri de gaz petrolier lichefiat.

Zeci de pompieri intervin cu şase autospeciale pentru stingerea focului.

La ora transmiterii acestei ştiri, incendiul este izolat, astfel încât nu există pericol de propagare la rezervoarele cu motorină şi GPL.

Comentarii

Loading...
loading...