6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialMureş, accident grav, soldat cu trei răniți, dintre care o persoană în...

Mureş, accident grav, soldat cu trei răniți, dintre care o persoană în stare gravă

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, comisar-şef Adrian Nicuşan, evenimentul s-a produs după ce un TIR care transporta fier vechi a pătruns pe contrasens şi a lovit frontal o autoutilitară cu două platforme care transporta două autovehicule şi, ulterior, în accident a mai fost implicat un autoturism, care circula regulamentar.

Adrian Nicuşan a precizat că traficul rutier pe E 60 în zona Cipău a fost reluat după aproape trei ore.

ORA 19.52 Mureş: Accident pe DN15, la Cipău, cu trei autovehicule implicate; o persoană încarcerată

O persoană a rămas încarcerată în urma unui accident rutier petrecut joi seara, pe DN15 (E 60), în localitatea Cipău, în care au fost implicate un autotrailer care transporta autoturisme, o autoutilitară şi un autoturism.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, Adrian Nicuşan, din primele informaţii se pare că accidentul s-a produs în urma unei coliziuni frontale între un autotrailer şi o altă maşină şi că, deocamdată, se ştie că există o persoană încarcerată.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Horea” al judeţului Mureş a anunţat că, în urma impactului, mai multe autoturisme au căzut de pe trailer pe partea carosabilă, iar astfel au fost blocate ambele sensuri ale DN 15.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul IGPR, evenimentul s-a produs pe fondul adormirii la volan şi al pătrunderii pe contrasens, informează AGERPRES.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă