12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialPatru ani de la accidentul din Munții Apuseni, în care au murit...

Patru ani de la accidentul din Munții Apuseni, în care au murit Aura Ion și Adrian Iovan

Comemorarea a fost organizată de fosta soţie a pilotului, Romaniţa Iovan, care a venit pe munte împreună cu fiul lor Albert.

Participanţii, rude şi apropiaţi ai lui Adrian Iovan, dar şi foarte mulţi localnici, au urcat sâmbătă pe Vârful Petreasa, în locul unde, în 20 ianuarie 2014, a avut loc accidentul aviatic în urma căruia au murit pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Ion, iar copilotul şi patru medici au fost răniţi. Unul dintre participanţi, fostul primar din Horea, Corneliu Olar, în prezent deputat, a declarat pentru News.ro că la parastasul de pe Vârful Petreasa au fost aproape 100 de persoane, care au fost nevoite să urce o bună bucată din drum pe jos, prin zăpadă, pentru că utilajele de deszăpezire nu au putut deschide acea porţiune de drum.

„În ultimele zile s-a intervenit cu utilaje pe drum şi s-a deszăpezit o parte, însă a mai rămas o porţiune pe care trebuie să o urcăm pe jos, prin zăpada care este până la genunchi. Zăpada depăşeşte un metru, iar în zona accidentului are un metru şi douăzeci, chiar şi un metru şi jumătate. La parastas au venit apropiaţi şi rude ai lui Iovan din întreaga ţară dar şi localnici din Buteşti, Giurgiuţ, Zânzeşti şi Petreasa, sate aflate în apropierea locului unde a căzut avionul”, a spus Olar.

Potrivit acestuia, dintre cei trei moţi salvatori, care au ajuns primii în 2004 la epava avionului, a fost prezent doar Gheorghe Trif, ceilalţi doi, Argentin Todea şi Ghoerghe Giurgiu, nu au putut participa deoarece sunt plecaţi în străinătate lucrând ca şoferi pe TIR. Cei prezenţi asistă la slujba de pomenire oficiată de preoţi din zonă şi au aprins lumânări la locul tragediei. În această zonă localnicii au construit un mic altar de lemn şi au amplasat o cruce de mari dimensiuni.

Pe 20 ianuarie 2014, pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat într-o zonă împădurită din Munţii Apuseni, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba. La bord se mai aflau copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sfânta Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor. Echipa medicală mergea la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator care suferise un accident vascular cerebral.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...
Ultima oră
Pe aceeași temă