8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSocial”Prima casă” va fi mai ușor de achiziționat. Peste 17.000 de români...

”Prima casă” va fi mai ușor de achiziționat. Peste 17.000 de români pot accesa programul, în 2018

La o valoare medie a creditului de 50.000 de euro, de programul Prima casă ar putea beneficia anul viitor peste 17.000 de români.

Prima Casă are un buget mai mic cu circa o treime mai puţin faţă de 2017, când a programul a beneficiat de 2,67 miliarde de lei. Până la finalul lunii octombrie un număr de 21.500 de românii şi-au cumpărat o locuinţă cu ajutorul de la stat, valoarea totală a garanţiilor acordate fiind de 1,9 miliarde de lei, potrivit Ministerului de Finanţe.

Garanţiile totale emise de stat pentru programul Prima casă, lansat în urmă cu opt ani, au ajuns la finalul lunii noiembrie la 17,5 miliarde de lei, echivalentul a 4 miliarde de euro. Nu­mărul garanţiilor emise din 2009 până în noiem­brie 2016 a depăşit 203.000, ceea ce înseamnă că tot atâţia români şi-au achiziţionat o locuinţă cu sprijinul statului.

Garanţiile pentru creditele destinate achiziţiei sau construcţiei de locuinţe în cadrul programului se acordă numai în lei, de către finanţatorii care au optat pentru împărţirea riscurilor şi pierderilor între stat şi finanţator, proporţional cu procentul de garantare.  

Costul total al finanţărilor acordate în cadrul programului se compune din: rata dobânzii ROBOR la 3 luni plus o marjă de maximum 2% pe an pentru creditele în lei; comisionul de gestiune datorat Fondul Naţional de Garantare (FNGCIMM) şi recuperat de la beneficiar.

Prima casă a fost în ultimii ani cel mai im­por­tant pilon pe seg­mentul creditării ipo­tecare, împrumuturile acordate de bănci prin programul Prima casă totalizând 35 miliarde de lei (8 mld. euro). Numai anul trecut băncile au acordat peste 32.700 credite Prima casă în valoare de 6,2 mld. lei (1,4 mld. euro). Băncile au vândut credite ipotecare totale de circa 10 mld. lei anul trecut, ceea ce înseamnă că Prima casă reprezintă circa 60% din finanţări.

Nu este cert însă cât de mult va mai susţine Prima casă creditarea ipotecară în condiţiile în care oportunitatea continuării programului Prima a fost adusă în discuţie în repetate rânduri în spaţiul public în ultima perioadă, după ce factorii care au dus la demararea programului în 2009, când semnele crizei financiare au apărut şi pe piaţa locală, nu se mai întâlnesc azi în economie. Programul Prima casă a fost introdus în iulie 2009 de guvernul Boc pentru susţinerea cererii de locuinţe.

Mai mult, în ultima perioadă au venit tot mai multe avertismente din partea BNR, precum şi din partea Consiliul de Naţional de Supraveghere Macroprudenţialitate (CNSM) în legătură cu acumularea de vulnerabilităţi în zona de creditare ipotecară.

Cele mai citite

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...
Ultima oră
Pe aceeași temă