15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSocialReacții ale polticienilor și societății civile la moartea Regelui Mihai

Reacții ale polticienilor și societății civile la moartea Regelui Mihai

“Sunt profund întristat de vestea morţii Regelui Mihai! Lunga sa suferinţă nu a putut atenua şocul acestei veşti. Aceasta este dovada cea mai palpabilă a prezenţei Regelui Mihai în sufletele noastre, a importanţei sale pentru noi, românii. Golul pe care îl lasă în urmă este imens. Imensă este însă şi contribuţia Regelui în Cel De-al Doilea Război Mondial şi în salvgardarea destinului românesc”, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, pe Facebook.

 Liviu Dragnea a afirmat că Regele Mihai a luptat pentru o Românie democratică şi europeană, iar testamentul politic al acestuia trebuie urmat indiferent de convingeri politice.

 “Regele Mihai a luptat pentru o Românie întreagă, democratică şi europeană, care-şi respectă propria tradiţie şi propriile valori naţionale. Testamentul său politic este limpede şi nu avem decât să-l urmăm toţi, indiferent de convingerile politice! Dumnezeu să-l odihnească!”, a conchis Dragnea.

Preşedintele USR, Dan Barna, a scris marţi, pe pagina sa de Facebook, că Regele Mihai a fost „simbolul şi speranţa unor generaţii” şi că a încheiat „povestea unuia dintre cele mai complexe destine din istoria noastră modernă”.

 „Ultimul senior al istoriei noaste a ieşit din scenă. Majestatea sa regele Mihai I al României a încheiat astăzi povestea unuia dintre cele mai complexe destine din istoria noastră modernă. A fost simbolul şi speranţa unor generaţii iar de astăzi se aşează în legenda cărţilor noastre de istorie. Dumnezeu să-l odihnească”, a scris Dan Barna.

 Firea: Spiritul Regelui Mihai va fi în continuare far călăuzitor şi reper moral

 Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, şi-a exprimat, marţi, regretul pentru moartea Regelui Mihai, ea arătând că spiritul Regelui Mihai va fi în continuare far călăuzitor şi reper moral pentru generaţiile ce vor urma.

 „A plecat dintre noi, dar spiritul Regelui Mihai va fi în continuare far călăuzitor şi reper moral pentru generaţiile ce vor urma… Dumnezeu să Vă aibă în pază, Majestate!”,a scris Firea pe Facebook.

 Spiritul Regelui Mihai va fi în continuare far călăuzitor şi reper moral

Oficial, Comitetul Olimpic Român, Federaţia Română de Oină, Federaţia Română de Scrimă, Federaţia Română de Tir cu Arcul, Federaţia Română de Karate Tradiţional, Fundaţia Atletismului Românesc, dar şi Asociaţia Presei Sportive din României se află sub Înaltul Patronaj al MS Regelui Mihai I al României şi al Casei Regale.

Campioana olimpică la atletism, Gabriela Szabo, preşedinte la CSM Bucureşti, a declarat că l-a cunoscut pe Regele Mihai în 2012.

 “L-am cunoscut prin intermediul Principesei Margareta, era un mare iubitor de sport. În anul în care Federaţia de Atletism a împlinit 100 de ani, forul nostru a intrat sub patronajul Casei Regale. Prietenii mei de la Federaţia Europeană de Atletism au rămas impresionaţi de felul în care vorbea mai multe limbi străine şi despre cunoştinţele sale despre sport. Toate bazele sportive de la Şosea au fost donate sportului de către familia sa. Doamna Iolanda Balaş avea o relaţie strânsă cu Casa Regală. E o zi tristă şi transmit sincere condoleanţe Casei Regale”, a declarat Gabi Szabo pentru ProSport.

 Şi Ilie Năstase a fost printre cei care l-au cunoscut pe Regele Mihai

 “Îmi pare foarte rău, este o mare pierdere, ar fi trebuit să ne comportăm mai frumos cu el când se afla în viaţă, eu l-am cunoscut mai bine la New York, am fost împreună cu o delegaţie de sportivi, am fost împreună pe lângă Statuia Libertăţii, ştiu perioada în care nu putea să intre în ţară şi cât suferea. Apoi, evident, l-am reîntâlnit şi în România la anumite evenimente.” a spus Ilie Năstase.

Regele Mihai a încetat din viaţa, joi, la ora 13.00, la reşedinţa sa din Elveţia, a anunţat Casa Regală a României.„La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteţa Sa Regală Principesa Maria,

 În această seară, la ora 19, Custodele Coroanei va face o declaraţie de presă. Trupul Regelui va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş iar slujba de înmormântare va avea loc la Curtea de Argeş, în noua Catedrală”, se spune într-un comunicat al Casei Regale.

Cele mai citite

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...
Ultima oră
Pe aceeași temă