21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialSituație de urgență în mai multe județe din cauza temperaturilor scăzute

Situație de urgență în mai multe județe din cauza temperaturilor scăzute

În contextul atenţionărilor meteorologice de temperaturi scăzute, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne şi al serviciilor de ambulanţă a fost emisă o dispoziţie pentru stabilirea măsurilor care urmează a fi luate în sprijinul populaţiei.

“Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dispus Instituţiilor Prefectului convocarea comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, asigurarea bunei funcţionări a utilităţilor publice şi monitorizarea evoluţiei stocurilor de materiale antiderapante destinate intervenţiei pe reţeaua de drumuri la nivel naţional”, se precizează în comunicat.

De asemenea, adaugă MAI, echipajele SMURD şi ale serviciilor de ambulanţă vor fi prezente în zonele cunoscute ca fiind frecventate de persoanele fără adăpost, pentru identificarea acestora şi transportul la centrele de cazare temporară amenajate de autorităţile locale. Pacienţii dializaţi şi femeile însărcinate, care din cauza fenomenelor meteorologice riscă să rămână blocaţi în zone izolate, vor fi transportaţi la unităţile sanitare din teritoriu şi internaţi la secţiile de specialitate.

Reprezentanţii DSU din cadrul MAI recomandă cetăţenilor să evite petrecerea unui timp îndelungat la temperaturi scăzute, mai ales în cazul persoanelor care suferă de diverse afecţiuni, să poarte îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvate, iar orice situaţie de risc să fie sesizată la numărul unic de urgenţă 112.

În cazul celor care pornesc la drum, MAI le recomandă să aibă autoturismele echipate de iarnă, să se deplaseze cu viteză redusă, să păstreze distanţa de siguranţă între autovehicule şi să folosească frâna de motor, dar şi să verifice funcţionarea instalaţiei de încălzire, precum şi existenţa unei cantităţi suficiente de combustibil.

Un val de frig va cuprinde treptat toată ţara, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, iar Capitala şi 27 de judeţe din Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea se vor afla sub Cod portocaliu de ger, în timp ce 13 judeţe vor fi sub Cod galben.

Temperaturile maxime vor fi negative în toate regiunile şi va fi ger dimineaţa şi noaptea, la început cu precădere în jumătatea de nord, apoi şi în restul teritoriului, iar intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzaţia de rece. Un număr de 13 judeţe, respectiv Maramureş, Sălaj, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Bihor, Cluj, Mureş, Arad, Alba, Timiş, Hunedoara, Caraş – Severin şi Sibiu, se vor afla sub Cod galben de frig, în timp ce restul judeţelor vor fi afectate de un Cod portocaliu de ger.

“Din seara zilei de sâmbătă şi până duminică noapte, în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, în Muntenia, Oltenia, sudul Banatului şi Dobrogea vor fi ninsori temporare, care în sud-vest vor deveni moderate cantitativ. Vântul va avea intensificări în medie cu 45 – 50 kilometri/oră în majoritatea zonelor, iar în partea de sud-est a teritoriului rafalele vor atinge local 55 – 65 kilometri/oră. Din dimineaţa zilei de luni, aria ninsorilor se va extinde. În sud şi sud-est acestea vor deveni local abundente şi vor fi viscolite, în special în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei”, spun meteorologii.

Cele mai citite

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...
Ultima oră
Pe aceeași temă