12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialStudiu: 13% dintre elevi susțin că părinții lor nu știu nimic despre...

Studiu: 13% dintre elevi susțin că părinții lor nu știu nimic despre activitatea lor pe internet

Datele sunt cuprinse într-un studiu al Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii privind modul în care copiii utilizează internetul, transmis sâmbătă de IGPR și citat de Agerpres.

Potrivit cercetării, copiii care au fost lăsaţi să descopere singuri cum se utilizează internetul au fost mai des victimele agresiunilor din mediul online decât cei ai căror părinţi au fost alături de ei atunci când au început să folosească această reţea.

”Peste 40% din totalul participanţilor la studiu au enumerat utilizarea computerului printre principalele activităţi de petrecere a timpului liber, alături de ieşitul cu prietenii, urmărirea programelor tv sau practicarea unor sporturi. Peste 78% dintre elevii chestionaţi au un cont pe cel puţin o reţea de socializare, iar aproximativ 47% dintre subiecţi şi-au selectat prietenii din mediul online din rândul persoanelor pe care le cunoşteau iniţial în realitate. Peste 50% dintre elevi au acceptat să se împrietenească online cu persoane pe care nu le cunoşteau în realitate, iar 38% dintre participanţii la studiu declară că jumătate dintre prietenii din mediul online nu le sunt cunoscuţi”, arată realizatorii studiului.

Cercetarea mai arată că disponibilitatea de a socializa cu persoane necunoscute, la fel ca necunoaşterea instrumentelor de protecţie a informaţiilor cu potenţial de victimizare sunt factori de risc asociaţi de cele mai multe ori necunoaşterii potenţialelor riscuri existente în mediul virtual.

Analiza răspunsurilor pe care elevii le-au oferit la întrebările legate de cunoaşterea opţiunilor elementare de protecţie online arată că mulţi dintre ei nu sunt la curent cu existenţa acestora sau nu ştiu cum să le folosească.

Astfel, peste 10% nu ştiu cum să schimbe setările de siguranţă ale propriului profil de pe reţelele de socializare, 22% nu ştiu să compare informaţiile de pe diferite site-uri pentru a se asigura de corectitudinea lor, iar alţi 22% nu ştiu cum să găsească informaţii despre cum pot utiliza internetul în siguranţă.

De asemenea, mai relevă cercetarea, majoritatea – 85,2% – sunt conştienţi de pericolul dezvăluirii de informaţii personale unor necunoscuţi şi peste jumătate sunt de acord că trebuie să citeşti politicile de confidenţialitate şi regulile de utilizare ale site-urilor.

Ancheta pe bază de chestionar a fost realizată pe un eşantion de 1.370 de elevi din clasele II-X, stratificat, probabilist, cu următoarele criterii: judeţ, mediul de rezidenţă (urban/rural) şi clasa de studiu. 

Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă