13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialUn elev din Teleorman care a agresat o profesoară a fost arestat...

Un elev din Teleorman care a agresat o profesoară a fost arestat preventiv

Judecătoria Alexandria a dispus, joi, arestarea preventivă pentru 30 de zile a tânărului, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și tulburarea ordinii publice.

Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la Tribunalul Teleorman, dar este executorie.

Agresorul fusese reținut de polițiști în urmă cu o zi, în același dosar fiind cercetați în stare de libertate, pentru săvârșirea acelorași infracțiuni, alți doi colegi de clasă, ambii în vârstă de 14 ani.

Incidentul în care o profesoară a fost agresată de elevi în clasă, în timpul unei ore de curs, este cercetat și de Inspectoratul Școlar Județean Teleorman. Reprezentanții instituției au anunțat că, în funcție de concluziile verificărilor, ancheta administrativă s-ar putea finaliza cu scăderea notei la purtare pentru elevii implicați.

Anchetele în acest caz au început după ce pe o rețea de socializare a apărut o înregistrare în care o profesoară este lovită și înjurată de mai mulți elevi. În plus, aceștia blochează ușa și nu îi permit să părăsească sala de clasă.

În urma verificărilor s-a stabilit că incidentul s-a produs la școala din comuna Poroschia, victima fiind o profesoară debutantă, care predă disciplina Cultură civică.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă