12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialZeci de persoane au murit din cauza temperaturilor extrem de scăzute din...

Zeci de persoane au murit din cauza temperaturilor extrem de scăzute din Europa

Mai multe drumuri, legături feroviare şi şcoli au fost închise, iar sute de zboruri au fost anulate. Din cauza frigului, 21 de persoane au murit în Polonia, şapte în Slovacia, şase în Cehia, cinci în Lituania, patru în Franţa, trei în Spania, câte două în Marea Britanie, Italia, Serbia, România, Slovenia şi una în Olanda.

Majoritatea victimelor sunt în rândul celor care trăiesc pe străzi. În Paris, autorităţile au instalat adăposturi de urgenţă pentru aproximativ 3000 de persoane fără locuinţă.

Aeroportul din Dublin a fost închis, iar zborurile vor fi reluate cel mai devreme în cursul zilei de sâmbătă. Totodată, transportul feroviar din Irlanda a fost suspendat până sâmbătă. Premierul irlandez Leo Varadkar a făcut un apel către populaţie să evite ieşirile din case, întrucât există “riscuri ridicate”.

În Marea Britanie, vântul bate cu viteze de până la 100 de kilometri pe oră, iar ninsorile abundente continuă. Aeroporturile din oraşele scoţiene Glasgow şi Edinburgh au fost închise, iar mai multe zboruri au fost anulate pe Heathrow (Londra) şi alte aeroporturi din Anglia.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a emis o avertizare privind efectele condiţiilor meteo nefavorabile din Europa. Persoanele nevoiaşe, cele în vârstă şi cele cu afecţiuni cronice sunt cele mai vulnerabile.

“Frigul, chiar şi în locurile unde temperaturile nu sunt la cel mai scăzut nivel, poate fi dăunător pentru sănătatea oamenilor în mai multe feluri. Poate agrava condiţiile existente şi poate creşte tensiunea arterială, atacurile de cord şi accidentele vasculare cerebrale. Adoptarea unor măsuri preventive poate contribui la reducerea efectelor şi a riscurilor asupra sănătăţii. Ţările afectate ar trebui să rămână în alertă. Trebuie luate măsuri pentru a proteja persoanele expuse riscurilor”, a spus Zsuzsanna Jakab, directorul regional al OMS pentru Europa.

Un front atmosferic siberian denumit de către meteorologi “Bestia din est” a generat ninsori abundente, vânt puternic şi temperaturile cele mai scăzute din ultimii ani în mai multe regiuni din Europa, în special Marea Britanie, Irlanda, Peninsula Iberică şi Franţa. Situaţia va persista până la sfârşitul săptămânii.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă