16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialMinisterul Educaţiei a lansat în dezbatere publică proiectul Legii manualului şcolar

Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică proiectul Legii manualului şcolar

Proiectul Legii manualului școlar a fost supus dezbaterii publice, obiectivul actului normativ fiind de a reglementa regimul manualului şcolar în învăţământul preuniversitar, conform unui comunicat de presă al instituţiei.

„În accepţiunea proiectului de lege, manualul şcolar este un bun de interes public, principalul instrument de lucru al elevului şi reflectă lectura personalizată a programei, efectuată de echipele de autori, potrivit diverselor contexte de învăţare şi grupuri-ţintă”, conform sursei citate.

În cadrul comunicatului se precizează că elaborarea manualelor şcolare se realizează de autori sau grupuri de autori, în urma unor selecţii de manuscrise prin proceduri transparente, în vederea asigurării calităţii ştiinţifice.

Selecţia va fi făcută de grupuri de experţi ai Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare şi ai Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei. Ulterior, MEN va achiziţiona conceptul/conţinutul manualului şcolar de la autori/grupurile de autori.

„Elaborarea manualelor şcolare se realizează în oricare dintre următoarele situaţii: a) apariţia unor modificări la nivelul curriculumului naţional şi introducerea unor discipline/module de pregătire noi; b) aprobarea unor programe şcolare noi pentru anumite discipline/module de pregătire; c) existenţa unor discipline/module de pregătire fără manuale şcolare aprobate; d) efectuarea de modificări de minimum 25% la nivelul programelor şcolare pentru anumite discipline/module de pregătire”, preciezează Ministerul.

Înainte de retipărire, fiecare manual va fi reevaluat de grupuri de experţi. Aceeaşi procedură de reevaluare este obligatorie anual şi pentru manualele în format .pdf şi în variantă digitală interactivă.

Potrivit Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, Ministerul Educaţiei are obligaţia de a asigura manuale şcolare în conformitate cu programele şcolare în vigoare, atât pentru învăţământul de stat, cât şi pentru învăţământul particular obligatoriu acreditat/autorizat.

În urma consultării publice, Ministerul Educaţiei Naţionale va transmite spre aprobare Parlamentului României varianta finală a proiectului.

Elevii de la clasele a V-a au început anul şcolar 2017 – 2018 fără manuale, iar Ministerul Educaţiei a luat decizia de a le înlocui pe acestea, în primele opt săptămâni de şcoală, cu un compendiu.

Cele mai citite

NATO a exersat trimiterea rapidă a trupelor în România

Conducerea NATO a verificat capacitatea de a-și trimite rapid trupele în România, prin Slovenia și Ungaria, în cadrul unui exercițiu care s-a numit Eagle...

Marcel Ciolacu anunță construcția noului stadion Dan Păltinişanu din Timișoara. Ce capacitate va avea

Premierul Marcel Ciolacu anunță, joi, noi investiții în Timiș, respectiv construcția noului stadion Dan Păltinişanu, cu o capacitate de 30 de mii de locuri,...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă