10.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialPeste 27.500 de candidați susțin, miercuri, proba scrisă a examenului de titularizare

Peste 27.500 de candidați susțin, miercuri, proba scrisă a examenului de titularizare

Peste 27.500 de persoane susțin, miercuri, proba scrisă a concursului de titularizare în învățământul preuniversitar se va desfășura miercuri, în 88 de centre. Dintre aceștia, 3.904 candidați sunt absolvenți de învățământ superior, școli postliceale și licee pedagogice din promoția curentă, precizează Ministerul Educației, într-un comunicat.

La nivel național sunt disponibile 4.930 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (titularizabile), cu 508 mai multe decât anul trecut (4.422). Dintre acestea, 2.861 sunt în mediul urban și 1.691 în mediul rural.

În Capitală, 2.578 de candidați vor participa la proba scrisă a concursului de titularizare, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Maria Ștefania Manea.

Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline/specializări: educatori/profesori pentru învățământ preșcolar în limba română (1.198), învățători/profesori pentru învățământ primar în limba română (1.089), muzică instrumentală (274) și educație fizică și sport (236). Cei mai mulți candidați înscriși sunt la: limba și literatura română/pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în grădinița de copii (5.002), limba și literatură română/elemente de pedagogie școlară și elemente de didactică generală aplicate disciplinelor din învățământul primar (3.755), limba și literatura română (2.495), educație fizică și sport (2.378) și limba și literatură engleză (1.754).

Pentru angajare pe perioadă determinată (suplinire) au fost publicate 58.486 de posturi didactice/catedre vacante și rezervate (31.782 în mediul urban și 26.704 în mediul rural). În 2016 au fost disponibile 45.570 de posturi.

Pentru susținerea probei scrise, candidații vor fi prezenți în sala de concurs cel mai devreme la ora 8,00 și cel mai târziu la ora 9,00, înainte de comunicarea subiectelor. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 ore, timp ce poate fi depășit cu 1 — 2 ore doar în cazul candidaților cu deficiențe (în acest an s-au înscris 24). Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naționale și baremele de evaluare pentru cele 115 discipline de concurs sunt asigurate de Centrul Național de Evaluare și Examinare și vor fi publicate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte2017.edu.ro. Lucrările scrise vor fi evaluate în 11 centre organizate la nivel național.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 18 iulie, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la sediile inspectoratelor școlare județene în zilele de 18 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21,00, respectiv 19 iulie, până la ora 15,00. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul dedicat în data de 25 iulie.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială în profilul postului. Repartizarea candidaților pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în ședințe publice organizate de inspectoratele școlare în data de 26 iulie.

Cadrul normativ care reglementează organizarea și desfășurarea concursului național de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, precum și programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe titularizare.edu.ro.

Cele mai citite

Amânare în procesul lui Vlad Pascu. Judecătoarea a formulat cerere de abţinere. Inspecția Judiciară cerea suspendarea judecătoarei

Procesul în care este judecat Vlad Pascu, acuzat că a omorât doi tineri cu mașina, a fost amânat pentru data de 9 mai 2024. Noul...

MAE: Unul din cele două grupuri de români blocați în Aeroportul din Dubai a ajuns acasă

Unul dintre cele două grupuri de cetăţeni români blocaţi în Aeroportul Internaţional Dubai a revenit în ţară, joi, cu o cursă care a operat...

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...
Ultima oră
Pe aceeași temă