Președintele Senatului USAMV Cluj, suspendat. Profesorul Ioan Oroian a fost trimis în judecată pentru fraudă după ce a închiriat ilegal un cămin întreg participanților la Untold

de Claudiu Padurean

Foto: Ziua de Cluj

Conducerea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj a suspendat contractul de muncă al președintelui Senatului universitar, profesorul Ioan Gheorghe Oroian. Acesta a fost trimis în judecată, alături de directorul general administrativ al universității Vasile Viorel Poruțiu, pentru fraudă.

Concret, potrivit procurorilor, în anul 2016, sub pretextul unei manifestări științifice, ei au închis căminul Agronomia II, pe care l-au rezervat, chipurile, pentru Societatea de Protecția Plantelor Transilvania, condusă de Ioan Oroian, apoi l-au închiriat participanților la festivalul Untold cu prețul de 150 de euro pe noapte. Banii ar fi ajuns, în cea mai mare parte, în buzunarele celor doi inculpați. Valoarea prejudiciului estimat de anchetatori este de peste 80.000 de lei. În judecată sunt trimise și alte patru persoane, care au fost complicii lor, inclusiv administratorul căminului în cauză, precum și cel al restaurantului Agronomia, cantina universității.

Rectorul universității clujene, Cornel Cătoi, a confirmat suspendarea profesorului Ioan Oroian. ”Conform legii, adică, mai exact, Codului Muncii, legii 53/2003, există posibilitatea suspendării contractului individual de muncă al angajaților care sunt trimiși în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. Cu atât mai mult am fost obligați să facem acest lucru cu cât universitatea este parte civilă în proces și persoanele implicate în urmărirea penală sunt în pozițioi care ar permite comiterea unor asemenea fapte precum cele anchetate de Parchet și menționate în rechizitoriu”, a spus rectorul Cornel Cătoi. El a adăugat că ”această suspendare pe care a decis-o universitatea - suspendarea contractului de muncă - este o măsură provizorie, până la lămurirea situației, până la rămânerea definitivă a unei decizii a instanței. Sper să nu fie vinovați. Desigur, dacă sunt vinovați, este o faptă care ar fi incompatibilă cu demnitatea academică și cu funcțiile pe care le-a deținut”. În perioada următoare, senatul universitar va stabili cine va fi președinte interimar.

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate