Generația „Millennials”: 7 lucruri pe care trebuie să le știe un manager pentru a putea conduce angajații care cred că li se cuvine tot

de Andrei Mărgăritescu

Generația „Millennials”: 7 lucruri pe care trebuie să le știe un manager pentru a putea conduce angajații care cred că li se cuvine tot

Tot mai multe companii se confruntă cu probleme în procesul de recrutare și, în special, în cel de fidelizare al angajaților din generația “Millennials”, care reprezintă aproape un sfert din populația Europei. Un rol foarte important în acest proces îl au managerii care trebuie să învețe cum să comunice și cum pot motiva această nouă generație de angajați. În sprijinul managerilor din România vine americanul Jim Bagnola, unul dintre cei mai cunoscuți speakeri motivaționali din lume.

Generația „Millennials” (sau generația Y) este alcătuită din cei născuți între 1980 și anul 2000. Studiile de specialitate efectuate pe acest segment din populație au relevat câteva caracteristici generale care pot fi atribuite acestei generații:

- Au crescut odată cu internetul și smartphone-urile într-o lume conectată în permanență la digital;
- 50% dintre ei aleg ca modalitate de petrecere a timpului liber jocurile online, față de 25% din generația X (1960 - 1980);
- Au crescut într-o lume caracterizată de crize financiare și venituri mai mici, având astfel mai puțini bani decât generațiile anterioare, câștigând cu 20% mai puțin decât părinții lor;
- Sunt reticenți în a cumpăra obiecte cum ar fi mașini, locuințe și bunuri de lux. În schimb, se îndreaptă către un nou set de servicii care oferă acces la produse fără a implica poverile de proprietate, dând naștere la ceea ce se numește „shared economy”;
- Folosesc foarte mult instrumente tehnologice, în special smartphone-uri. Ei dețin, în medie, 7,7 dispozitive conectate și utilizează 3,3 în fiecare zi;
- 78% aleg să cheltuiască bani pentru o experiență, în detrimetul obiectelor materiale;
- 48% dintre ei se așteaptă să aibă un job part time de-a lungul pensiei.

„«Millennials» reprezintă o generație uimitoare. Este fascinant cum reușesc să dărâme mituri, să schimbe tehnologii și să refacă echipe. «Millennials» sunt dornici de cunoaștere, sunt independenți, sunt generația «Eu-Eu-Eu». Ei se simt îndreptățiți să primească tot, fără să depună prea mare efort. Există două valori cu care se identifică mai mult decât orice: timpul lor liber și familia. Acestea sunt două lucruri la care orice manager trebuie să fie atent dacă vrea să aibă «Millennials» în echipă”, declară Jim Bagnola.

Spre deosebire de percepția majoritătii oamenilor, cei mai mulți dintre „Millennials” nu sunt în întregime visători. Ei influențează modalitatea în care vom lucra în anii următori. Pe măsură ce această generație de consumatori digitali a început să iasă de pe băncile facultătilor și să intre pe piața forței de muncă, au existat reacții rapide din partea generațiilor mai în varstă. „Millennials” au fost imediat categorisiți ca fiind leneși și înclinați să ia totul în derâdere.

„Ceea ce mulți nu știu este că «Millennials» sunt în fruntea plutonului atunci când vine vorba de inovarea la locul de muncă. În aproape orice industrie, ei reprezintă un procent din ce în ce mai mare din forța de muncă. Potrivit Centrului de Cercetare Pew, au depăsit Generația X ca fiind angajații cei mai numeroși în demografia pieței muncii”, mai explică Jim Bagnola.

Ce își doresc “Millennials” la locul de muncă?

Millennials reprezintă 24% dintre populația celor 28 de state europene. Prin urmare, există mari șanse ca în echipa unui manager să fie cel puțin un „Millennial”. Ce ar trebui să știe un lider autentic pentru a putea conduce o forță de muncă populată tot mai mult cu reprezentanți ai acestei generații?

- 82% spun că ar fi mai loiali angajatorilor dacă ar avea opțiuni de lucru flexibile, cum ar fi abilitatea de a lucra de la distanță, conform unui raport FlexJobs. Raportul a constatat, de asemenea, că 6 din 10 cred că ar fi mai productivi acasă, spre deosebire de a lucra într-un birou.
- Definesc autoritatea în termeni de productivitate (ceea ce conducătorii și managerii lor produc), mai degrabă decât în termeni de poziție (ce autoritate le-a dat conducătorului sau managerului);
- Caută angajatori care au o puternică orientare către formare și dezvoltare - apreciază organizațiile care oferă oportunități și planuri de carieră foarte clare;
- Caută echilibrul dintre viața personală și profesională, dar simt că angajatorii lor nu au reușit să le îndeplinească așteptările;
- 75% dintre ei consideră că accesul la tehnologie îi ajută să fie mai eficienți la locul de muncă.
- Sunt atrași de brandurile pe care le admiră -  88% dintre aceștia caută angajatori cu valori CSR care să corespundă propriilor lor valori și 86% iau în calcul părăsirea unui angajator ale cărui valori nu mai sunt similare;
- Ar vrea să lucreze în străinătate și 71% se așteaptă și doresc să fie primească misiuni externe de-a lungul carierei.

 

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate