Românii nu mai sunt interesați de angajări oficiale în Germania, cu salarii de 2500 de euro pe lună. Ce variante sunt acum mai tentante

de Mihai Diac

Foto: Arhivă

În mod surprinzător, românii nu se mai înghesuie la job-urile oficiale pentru Germania, deși acestea au salarii brute de 2500 de euro pe lună, susţin, luni, reprezentanţi ai AJOFM Braşov citați de Mediafax.

Potrivit acestora, românii au ajuns să prefere munca "la negru", pe bani mai mulţi.

Oficialii Forțelor de Muncă au căutat personal pentru un hotel din Frankfurt, dar nu s-a înscris nimeni la selecţie.

De mai bine de o lună, AJOFM Braşov a anunţat organizarea unei selecţii de personal pentru Hotelul Marriott din Frankfurt, Germania, dar nimeni din ţară nu s-a înghesuit să se înscrie, aşa cum se întâmpla în alţi ani, deşi salariile sunt de peste 2.000 de euro pe lună, în unele cazuri cu cazarea este inclusă.

Reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Braşov susţin că s-au dus vremurile în care oamenii stăteau la coada pentru job-uri în străinătate, mai ales pentru Germania.

Oficialii AJOFM au declarat că acum cele mai multe persoane care vor un job în străinătate preferă să lucreze "la negru", făra contracte, prin cunoştinte, deşi stiu că este riscant şi nici nu-şi pot asigura o pensie, însă teoretic câştigă mai mulţi bani.

De exemplu, un hotel de lux din Frankfurt caută acum opt ospătari, doi recepţioneri, patru bucătari/ commis de cuisine, un coordonator de evenimente şi un lăcătuş mecanic.

"La această selecţie de personal organiată de serviciul de ocupare EURES România se poate înscrie oricine din ţară. Salariile sunt foarte atractive, dar de această dată nu s-a înscris niciun candidat. Nu mai sunt cozile de altădată pentru joburile din Germania. Se pare că românii nu sunt interesaţi să lucreze cu contract de muncă, ci preferă să meargă la muncă în străinătate prin reţeaua la negru, ceea ce este foarte riscant şi ilegal", a declarat Liliana Dragomir, directorul AJOFM Braşov.

O nouă selecţie de personal pentru aceste posturi va avea loc în 21 septembrie la Braşov.

Contractele de muncă pot fi pe durată determinată, de 12 luni, cu posibilitate de prelungire, sau pot fi permanente. Salariul oferit este de 1.800 – 2.250 euro brut/lună, pentru posturile de ospătar, 1.850 – 2.095 euro brut/lună, pentru posturile de bucătar/commis de cuisine, 2.095 euro brut/lună, pentru posturile de recepţioner, 2.000 – 2.500 euro brut/lună, pentru postul de coordonator evenimente şi 2.513 euro brut/lună pentru postul de lăcătuş.

Angajatorii pot asigura cazarea gratuit/contra cost sau oferă sprijin în vederea găsirii unei locuinţe.

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate