7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialSemnal de alarmă: 50% din România rămâne fără medici de familie

Semnal de alarmă: 50% din România rămâne fără medici de familie

Sindicaliştii din Sănătate continuă seria protestelor şi a pichetelor la instituţiile responsabile cu dezastrul din sistemul sanitar. Şi medicii de familie ameninţă cu noi proteste de la jumătatea lunii, avertizând că această profesie este pe cale de dispariţie din cauza nepăsării autorităţilor.

În România sunt la ora actuală peste 11.000 de medici de familie, care au pe liste peste 18 milioane de asiguraţi. Anual, aceştia acordă peste 110 milioane servicii, din care peste 55 de milioane sunt consultaţii. Medicii acuză birocratizarea excesivă a actului medical şi cer să nu mai existe discriminări în sistemul sanitar. Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) anunţă că, din această lună, medicii de familie vor organiza proteste la nivel naţional, aceștia fiind nemulţumiţi şi de slaba investiţie din sănătate. “Starea de sănătate a românilor este în continuă depreciere. Suntem pe ultimul loc în Europa în

privinţa sistemului de sănătate, cu cea mai mică alocare din PIB pentru sănătate, cea mai slabă investiție în medicina primară, cea mai mare mortalitate infantilă, cea mai mare mortalitate prin cancer de col uterin la femeile de vârstă activă, precum și alte recorduri negative! Voi, pacienţii noştri, sunteţi batjocoriţi, puşi pe drumuri de birocraţia inutilă şi de administratorii sistemului de asigurări şi ai sistemului de sănătate”, acesta este avertismentul lansat într-un comunicat de presă comun de către cele două organizaţii profesionale ale medicilor de familie.

Risc pentru următorii 10 ani

În document se atrage atenţia că, în următorii zece ani, mai bine de jumătate din localităţile României nu vor mai avea deloc medici de familie: “Suntem umiliţi, nu suntem lăsaţi să ne îngrijim pacienţii şi suntem în pragul colapsului. Deşi prezentată ca piatra de temelie a sistemului de sănătate şi o prioritate, medicina de familie este văduvită de aplicarea oricărei strategii, subfinanțată continuu, este discriminată şi împinsă spre distrugere ca profesie independentă. Pentru această situaţie considerăm că există vinovaţi! Vinovaţi sunt administratorii sistemului de asigurări de sănătate, funcţionarii care ocupă birourile din Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), funcţionarii şi înalţii funcţionari din Ministerul Sănătăţii (MS). Responsabilitatea este purtată şi de prim-ministrul României, şi de parlamentarii care trebuie să coordoneze şi să tragă la răspundere funcţionarii din MS şi CNAS pentru prestaţia lor în defavoarea pacienţilor”.

Demersurile medicilor, ignorate de autorităţi

Unii medici de familie acuză faptul că, după 17 ani de privatizare, nu sunt trataţi ca medici, ci doar ca “dobitoaca bună la muncă”: “Sistemul spune: nu sunt medici de familie peste tot în ţară, sunt cabinete făcute de primării, dar nu vor să vină medici, dar nu face nimic pentru a-i atrage. Sistemul ştie foarte bine că un cabinet cu 500-1.000-1.500 asiguraţi nu-i aduce medicului un venit cu care, cât de cât, să poată funcţiona. Sistemul spune: vor creşte veniturile TUTUROR medicilor din România. Şi au crescut. Doar pe ale celor din spitale sau instituţiile statului, plătite pe «sistem bugetar». Privatul, medicul privat, nu este medic. El trebuie să-şi mai ia un loc de muncă pentru a întreţine cabinetul Sistemului de Asigurări. Este o adevărată bătaie de joc adusă medicilor de familie şi cabinetelor lor. Politica actuală este: subfinanţăm cabinetele de medicină de familie, le aducem în faliment, iar medicii de familie se vor angaja în lanţurile de Centre medicale «integrate», unde medicul de familie nu va mai fi medic, ci doar o verigă dintr-un sistem din care se scurg bani pe fiecare verigă. Şi, când totul se va fi încheiat, cabinetul şi medicul de familie vor deveni istorie, relaţia actuală medic de familie-pacient va dispărea, iar sistemul va fi condus de aceste Centre, care vor impune tarifele şi costurile din sistem”.  

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă