15.7 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialCum să-ți întărești imunitatea toamna

Cum să-ți întărești imunitatea toamna

Când apare o problemă de imunitate, e dificil de spus cine-i vinovatul, atât de interconectați sunt factorii ce duc acolo. Corpul nostru dispune de un întreg arsenal de luptă, dar ține și de noi să-i dăm o mână de ajutor.

Dacă ar fi să creionăm imunitatea, am spune că aceasta însumează totalitatea mecanismelor prin care orga-nismul se apără împotriva agenților patogeni și a altor structuri non-self.

Suntem înzestrați cu o imunitate înăscută – moște-nită de la părinți – și cu una dobândită, rezultanta experiențelor noastre de viață, inclusiv cea de pe urma vaccinurilor administrate.

Semnele unui sistem imunitar slăbit sunt: oboseala, infecțiile frecvente, inflamațiile, frecvența mare a răcelilor, răni care se vindecă greu, diareea cronică.

Barierele naturale de protecție includ: pielea, mucoasele (nazală, a stomacului, a intestinelor), mecanismele chimice protectoare (sebumul, Ph-ul ușor acid al pielii, enzimele din salivă cu rol bactericid, secreția gastrică acidă menită să neutralizeze eventualii musafiri nepoftiți ingerați odată cu mâncarea etc.); celulele albe din sânge (limfocitele) cu rol de natural killer, cu rolul de a identifica și distruge celulele străine, tumorale etc.

Mă opresc un moment să subliniez că, în goana alcalinizării forțate către care tind unii dintre noi, este posibil să intervenim, cu repercu-siuni grave asupra sistemului imunitar.

Anticorpii formați de organism ca urmare a întâlnirii cu un agent patogen sunt, la bază, de natură proteică. Asta înseamnă că dacă în organism există un dezechilibru de aminoacizi – cărămizile componente ale proteinelor – este posibil ca acești anticorpi să fie formați mai târziu sau în număr insuficient pentru a lupta eficient și, prin urmare, persoanele respective să aibă un sistem imunitar slăbit și să se îmbolnăvească mai des sau pentru o perioadă mai lungă de timp.

Contrar tonelor de articole care se scriu pe această temă, nu există alimente care să îmbunătățească sistemul imunitar. Starea generală în care se află corpul tău atunci când întâlnește un virus sau o bacterie depinde de acțiunile și de gândurile tale până în acel moment – da, depresia slăbește sistemul imunitar. Nu-ți crești anticorpii dacă mănânci două căpățâni de usturoi sau cinci de ghimbir la primele semne de răceală, pentru că substanțele active prezente în aceste alimente sunt în număr mult prea mic pentru a putea lupta eficient. De exemplu, medicamentele de tratare a răcelii realizate din plante (FluEnd îl găsesc foarte bun în acest moment) conțin cantități însemnate de echinaceea, usturoi, ghimbir, vitamina C, zinc, salcie albă etc. și trebuie administrate la primele semne ale răcelii.

Măsuri pentru o imunitate bună

1. Păstrați-vă greutatea în limite normale. Grăsimea alterează sistemul endocrin și încurajează procesul inflamator din organism, cauza multor rele.

2. Adoptați o dietă diversă și echilibrată, cu cât mai puține grupe mari de alimente ca excepții; fiecare își are rolul său și aportul în balanța zilnică de calorii.

3. Faceți mișcare cel puțin 30 de minute zilnic. Mișcarea încurajează răspunsul imun al orga-nismului și formarea de noi limfocite prin crește-rea fluxu-lui sanguin și încura-jarea procesului de excreție a deșeurilor metabolice.

4. Mâncați cât mai puține alimente -procesate, -ambalate, ready-to-eat. Conțin doze mari de conservanți, sare, zahăr, grăsimi ieftine și nocive – apropo, uleiul de rapiță este toxic, nu-l folosiți!

5. Reduceți consumul de alcool. La nivelul ficatului se dezvoltă compuși toxici, celula hepatică fiind distrusă; afectează nivelul de absorbție a nutrienților și va consuma vitaminele B – extrem de importante pentru sistemul nervos. Și lăsați-vă de fumat – o țigară conține aproximativ 500 de compuși de laborator, nespecificați pe etichetă, tocmai pentru a o face irezistibilă. Referitor la alcool: nu, un pahar de vin pe zi nu reprezintă un consum normal. Recomandarea medicală este ca la nivelul unei săptămâni să existe cel puțin două zile fără alcool, tocmai pentru a permite celulei hepatice să se regenereze.

6. Creșteți numărul orelor de somn către 7-8 pe noapte, pentru a permite organismului să se refacă.

7. Încercați să păstrați o stare psihică bună, de optimism.

8. Nu vă forțați răspunsul imun al organismului luând antioxidanți sau tot felul de suplimente. Lucurile nu merg așa, nu forțat. Puteți risca să creați terenul propice bolilor autoimune – rezultat clar al unui sistem imunitar „prea activ“ ce reacționează la propriul organism ca și în cazul organismelor străine, creând anticorpi.

9. Beți apă. Este vitală supraviețuirii. În contrapartidă, nu abuzați de băuturile cu cofeină (cafea, ceai negru și verde). Băuturile carbogazoase sunt clar un pericol prin prisma zahărului în cantități uriașe, a fosforului ce scoate calciul din oase și a numeroșilor alți produși de sinteză adăugați.

10. Aveți grijă de bacteriile bune din colon. Luați periodic suplimente cu bacterii bune. În mod normal, ni le luăm din alimentație, dar la nivelul nostru de stres și la calitatea lactatelor pe care le mâncăm, am dubii că se mai păstrează ceva viu. Un studiu referitor la legătura dintre probiotice și răceală arată că acestea sunt foarte importante în lupta cu virușii răcelii și stimulează răspunsul imun digestiv luate minimum 6 săptămâni (înainte, în timpul și după răceală).

11. Încercați să țineți nivelul de stres la limita de suportabilitate a organismului – simțim cu ușurință când o depășim –, pentru a-i da șansa de a lupta cu bacteriile.

Supervitaminele -imunității

1. Antioxidanții: A, C, E, zinc, seleniu

2. Grăsimile bune

3. Fibrele

Iată câteva surse bune de unde puteți să vi le procurați, cu mențiunea că absorbția din alimentele vegetale este mult inferioară celei din surse animale.

Vitamina C: ficat, ardei gras, broccoli, citrice (o portocală mai mare asi-gură doza necesară pentru o zi), coacăze negre, pepene galben, roșii, varză crudă, spanac, ridichi, muștar.

Vitamina A: ficat, unt, lapte, gălbenuș de ou, caise, pepene galben, mango, portocale, morcovi, broccoli, spanac, roșii.

Seleniu: un mineral de care organismul are nevoie în cantități extrem de mici. În cazul oamenilor sănătoși nu necesită suplimentare. Se găsește în ciuperci, cereale integrale, nuci braziliene.

Zinc: fructe de mare, vită, curcan, fasole, ficat, conserve de pește, roșii, morcovi, ciuperci, semințe de dovleac. Dozele mari inhibă acțiunea sistemului imunitar, iar luat un timp îndelungat devine toxic hepatic.

Grăsimi bune: avocado, pești grași, semințe de in.

Fibre: aproape toate fructele, cerealele integrale, psyllium, semințe de in.

Modalități de compromitere a sistemului imunitar

1. Antibioticele și alte medicamente administrate în boli cronice

2. Pesticidele și aditivii din mâncare

3. Aerul poluat

4. Chimicalele folosite la curățarea casei

5. Mediile toxice la locul de muncă (aș include aici stresul și șefii toxici)

6. Hipotiroidismul.  

Tania Fântână
Tania Fântânăhttp://tania-fantana
Specialista in nutritie cu un atestat de la ABC Fitness School, ISSA- International Sports Sciences Association USA.
Cele mai citite

BEC a respins candidaturile Partidului Diaspora Unită și a independentului Paul Octavian Jurma

Biroul Electoral Central(BEC) a respins, marţi, lista candidaturilor propuse de Partidul Diaspora Unită la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul...

Dacă luptătorii împotriva cancerului sunt antrenați, de ce luptătorii împotriva propagandei sunt uciși?

Dacă limfocitele T-Helper pot fi antrenate în laborator pentru a lupta împotriva cancerului, de ce nu ar exista un factor imun și contra propagandei,...

Ucraina a conceput un submarin electric ce va putea lansa torpile

Inginerii ucraineni dezvoltă un nou submarin care poate lansa torpile, potrivit Kyiv Post, conform monitorulapararii.ro. Ambarcaţiunea, cunoscută sub numele de „Kronos", a fost testată cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă