13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialMai multe investigații medicale, introduse prin noul contract-cadru. Ce servicii suplimentare vor...

Mai multe investigații medicale, introduse prin noul contract-cadru. Ce servicii suplimentare vor primi persoanele asigurate

Mai multe investigații medicale vor fi introduse prin noul Contract-cadru care va intra în vigoare de la 1 aprilie. Potrivit normelor de aplicare în anul 2017 a Contractului-Cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 – 2017 (Ordinul comun MS – CNAS nr. 196/139/2017,  publicat în M.O. nr. 153/ 01.03.2017), ce vor intra în vigoare la 1 aprilie 2017, există o serie de noutăţi faţă de actul normativ similar aflat în vigoare până atunci. Astfel, pentru asistenţa medicală primară valoarea minimă garantată a punctului per capita creşte de la 4,6 la 4,8 lei, iar valoarea minim garantată a punctului pe serviciu creşte de la 2,1 la 2,2 lei.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate precizează într-un comunicat că valoarea minimă a punctului per serviciu pentru asistența medicală primară va crește. Pentru asistența medicală ambulatorie clinică de specialitate și pentru acupunctură, valoarea minim garantată a punctului pe serviciu se majorează de la 2,1 la 2,2 lei. Totodată, în cadrul serviciilor medicale preventive și profilactice: pentru screeningul sindromului dismetabolic la copiii de peste 6 ani cu indicele de masă corporală (IMC) crescut sau la cei cu istoric de hipercolesterolemie familială se introduc alte investigații privind colesterolul, iar pentru adulții asimptomatici cu vârsta peste 18 ani se introduce investigația "LDL colesterol". Investigațiile paraclinice feritină serică, gama GT și osteodensitometrie segmentară (DXA) vor putea fi recomandate și de medicii de familie. În plus, pentru medicina dentară se introduce decontarea 100% a tarifelor aferente serviciilor acordate elevilor, ucenicilor și studenților, cu vârsta între 18 și 26 ani (inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni), care nu realizează venituri din muncă (procent anterior de decontare: 60%). 

"Pentru evitarea suprapunerilor de tratamente, medicii de familie vor consemna pe biletele de trimitere pentru specialități clinice/internare data și perioada pentru care a fost eliberată ultima prescripție medicală și tratamentul prescris, dacă este cazul. În cazurile în care asigurații reclamă caselor de asigurări de sănătate că nu li se respectă dreptul la libera alegere a medicului de familie, acestea vor elimina reclamantul de pe lista medicului de familie la care nu dorește să fie înscris", susține CNAS.

Pentru furnizorii de servicii paraclinice în ambulatoriu sunt prevăzute clarificări ale duratei programului de activitate, inclusiv pentru medicii de specialitate care își desfășoară activitatea în cadrul furnizorilor respectivi. "Pentru asistența medicală spitalicească, se introduc servicii noi de spitalizare de zi: colita ulcerativă nespecificată, boala pancreasului nespecificată și bronhoscopia asociată ecografiei. Pentru fundamentarea tarifului pe caz rezolvat/serviciu în regim de spitalizare de zi se introduce modelul de pacient. Se modifică și modalitatea de decontare a serviciilor medicale paliative acordate în regim de spitalizare continuă, în sensul decontării zilelor efective realizate lunar/trimestrial (anterior, decontarea se făcea după externarea pacientului). În lista spitalelor finanțate în sistem DRG (clasificare în grupe de diagnostice — n.r.) se introduc cinci noi unități sanitare private cu paturi", mai afirmă sursa citată.

Pentru îngrijirile medicale la domiciliu, tariful maximal decontat pe ziua de îngrijire crește de la 55 la 60 lei în unele cazuri. Similar, cresc pe categorii și tarifele maximale decontate pentru îngrijirile paliative la domiciliu, de la 65 la 70 lei și de la 60 la 65 lei. "Pentru medicamentele cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu se clarifică procedura pentru situațiile în care farmaciile eliberează medicamentele în regim off-line", susțin reprezentanții CNAS.

Potrivit acestora, pentru dispozitivele medicale în ambulatoriu, protezele de coapsă modulară cu manșon de silicon și cele de gambă modulară cu manșon de silicon, acordate pentru amputația membrului inferior, ca urmare a complicațiilor diabetului zaharat sau a afecțiunilor neoplazice, vor putea fi recomandate și de medicii din specialitățile chirurgie generală, chirurgie vasculară, chirurgie pediatrică, diabet zaharat, nutriție și boli metabolice. Totodată, se clarifică modul în care se asigură continuitatea taloanelor pentru dispozitivele medicale acordate prin închiriere. Pentru mai multe tipuri de servicii medicale se clarifică ce se înţelege prin epuizarea valorii de contract, precum şi modul în care se diminuează valorile de contract în cazul suspendării contractului de furnizare de servicii medicale.

“Publicarea noilor norme de aplicare a Contractului-cadru în Monitorul Oficial cu o lună înaintea intrării în vigoare este normală, deoarece oferă timpul necesar încheierii contractelor cu furnizorii de servicii medicale şi implementării în sistemul informatic a modificărilor legislative. Astfel se asigură partenerilor noştri contractuali şi predictibilitate financiară” – declară Radu Gheorghe Ţibichi, preşedintele CNAS.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura

Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31...

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...
Ultima oră
Pe aceeași temă