11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialMedicii de familie se pregătesc de greva generală. Autorităţile mimează dialogul

Medicii de familie se pregătesc de greva generală. Autorităţile mimează dialogul

Medicii de familie anunţă un amplu protest în Piaţa Victoriei din Capitală şi declanşarea grevei generale pe 15 noiembrie, după ce ultimul dialog între organizațiile reprezentative ale doctorilor şi cei responsabili de asigurarea finanţării sistemului de medicină primară s-a soldat cu un eşec.

După protestele de săptămâna trecută, medicii sunt hotărâţi să forţeze autorităţile să urgenteze soluţionarea problemelor asistenţei medicale primare, atât din punct de vedere legislativ, cât şi financiar şi administrativ. În caz contrar, 1 din 4 români riscă să rămână fără medic de familie în următorii 5 ani, lucru care va conduce la blocarea programelor naţionale ale Ministerului Sănătăţii şi va lăsa fără asistenţă medicală primară aproape 5 milioane de cetățeni înscrişi pe liste, o situaţie fără precedent într-o ţară membră a Uniunii Europene.

Medicii acuză faptul că, în ciuda argumentelor aduse la masa discuţiilor, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu a solicitat la rectificarea de buget creșterea finanțării medicinei de familie, ratând astfel ultima şansă de a arăta bună-credinţă şi interes faţă de sănătatea pacienţilor, ai căror bani îi colectează şi îi foloseşte în mod netransparent. “Prin obligații contractuale birocratice, absurde, medicul de familie este transformat din medic în administrator al sistemului în folosul CNAS, iar pacientul devine o "minge" trimisă să plimbe hârtii de la un medic la altul, ceea ce afectează grav relația medic de familie-pacient. Protocoalele medicale sunt de fapt protocoale administrative, listele de medicamente sunt îngrădiri ale accesului populației la medicamente, SIUI este un sistem informatic care trebuie completat cu adeverințe și hârtii” – se menţionează într-un comunicat de presă.

600 de localități, fără medici de familie

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) şi Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) atrag atenţia că 2 din 3 români riscă să rămână fără medic de familie în condiţiile în care populaţia României îmbătrâneşte şi, odată cu această tendinţă, creşte incidența bolilor care creează poveri economice şi sociale extrem de importante: bolile cardiovasculare, boli oncologice, boli respiratorii sau boli inflamatorii. În plus, există o tendință negativă, de ieșire a medicilor de familie din sistem, fie din cauze naturale (pensionare), fie prin migrația forţei de muncă și intrarea unui număr scăzut de medici tineri care refuză această specialitate. Această tendință este accelerată de subfinanțarea sistemului național de asistență medicală primară și de lipsa oricăror politici de atragere a tinerilor medici către cele 600 de localități din zonele rurale lipsite de medici de familie, de care depind nu doar gradul de sănătate al populaţiei, ci şi realizarea unor economii importante pentru bugetul de stat. Medicii de familie avertizează că, astfel, se prefigurează un colaps total al sistemului de medicină primară.

Doar 1 din 3 pacienţi români va mai avea un medic de familie în 2030

Conform unei analize proiective realizate de SNMF și FNPMF pe un eşantion de medici de familie reprezentativ demografic pentru toată ţara, în anul 2030, doar 1 din 3 pacienţi români va mai avea un medic de familie, în condiţiile în care se aşteaptă ca numărul pensionarilor – segmentul populaţional cu cea mai mare nevoie de asistenţă medicală primară – să reprezinte aproximativ 30% din totalul populaţiei României. Analiza mai arată că numărul mediu al consultaţilor medicale acordate de medicii de familie a crescut cu mai mult de 50% fată de anul 2009. Conform datelor INS, aproape jumătate din populaţia rezidentă a apelat, cel puţin o dată, la medicul de familie sau la un medic de medicină generală în ultimele 12 luni, efectuând în medie 3,7 consultaţii. Acest lucru demonstrează un grad de aglomerare şi încărcare fără precedent a cabinetelor medicilor de familie, care creşte presiunea pe sistemul de asistenţă medicală primară, obligat să rămână în aceleaşi condiţii financiare precare ca înainte de aderarea României la UE.

Coaliția „Solidari pentru Sănătate”, formată din 9 organizații non-guvernamentale care apără drepturile pacienților și organizațiile naționale reprezentative ale medicilor de familie, solicită:

– crearea unui echilibru în finanțarea sistemului public de sănătate, prin alocarea a  minimum 10% din FNUASS total pentru asistența medicală primară, față de 5,8% în prezent, conform recomandărilor tuturor instituțiilor internaționale.

– crearea mediului propice unei relații funcționale medic – familie – comunitate pentru îmbunătățirea sănătății cetățenilor României, prin debirocratizarea sistemului și neîngrădirea ariei de competențe ale medicului de familie în relația cu pacientul său și în acord cu pregătirea și realitatea medicală a secolului XXI.

– recunoașterea importanței muncii medicului de familie în sistemul public de sănătate și respectarea drepturilor constituționale  ale medicilor și pacienților.

Conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate informează că în acest moment se lucrează la elaborarea proiectelor de acte normative şi de buget pentru anul 2018 şi vor fi luate în considerare aspectele semnalate de medicii de familie ce vizează debirocratizarea activităţii cabinetelor de medicină de familie, precum şi optimizarea funcţionalităţilor sistemelor informatice. În plus, CNAS informează că a făcut deja demersuri pentru majorarea valorii minim garantate a punctului per capita, pentru medicina primară, precum şi a valorii minim garantate a punctului pe serviciu pentru medicina primară şi pentru medicina ambulatorie de specialitate.

„Colegiul Medicilor din România a luat act de acţiunea revendicativă a colegilor din medicina de familie şi consideră solicitările acestora absolut justificate. CMR îi reprezintă pe toţi medicii români, indiferent de specialitatea lor, iar medicii de familie sunt un sfert din totalul acestora. Astfel încât, problemele ridicate de medicii de familie reprezintă în egală măsură interesul tuturor medicilor. CMR este preocupat de sănătatea pacienţilor, iar revendicările colegilor din medicina de familie sunt în interesul acestora”.(dr. Gheorghe Borcean, preşedinte CMR).

Medicina de familie reprezintă singura reţea strategică din sistemul sanitar care oferă servicii medicale în sistemul public de sănătate la nivel naţional şi asigură peste 70% dintre totalul serviciilor medicale primite de pacientii din Romania. 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă