Ministrul Sănătății: Contractul pentru vaccinul împotriva hepatitei B va fi onorat în iunie-iulie

de Roxana Petre

Ministrul Sănătății: Contractul pentru vaccinul împotriva hepatitei B va fi onorat în iunie-iulie

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat, joi, că în lunile iunie-iulie, va fi onorat cotractul pentru vaccinul împotriva hepatitei B, informează Agerpres.

„Am primit o oferă pe alertă europeană, o ofertă de 10 mii de doze din Norvegia. În momentul de față suntem în discuții cu partenerul norvegian care ne-a oferit aceste doze pentru a vedea ce tip de vaccin există acolo, care este modalitatea de a ajunge în țară și, în funcție de asta, vom lua o decizie. În același timp, am mai găsit la două companii cantități mici de vaccin. Din păcate, contractul de vaccin hepatită B va putea fi onorat doar undeva în iunie-iulie ca să intrăm în normalitate. Vor fi vaccinați copii, pentru că am schimbat schema de vaccinare și se vaccinează copiii cu hexavalent, dar în același timp, aducem în țară și cantitățile de vaccin pe care le-am confirmat pentru a fi vaccinați copiii", a precizat ministrulFlorian Bodog.

În ceea ce privește vaccinul tetravalent, Florian Bodog a precizat că a fost semnat un contract pe toată cantitatea necesară și că, pe măsură ce este livrat, va ajunge la medicii de familie.

„În același timp, am convenit cu Comisia Europeană: ne vor trimite mult mai repede scrisoarea de parcurs cu privire la condiționalitățile ex ante. Noi spunem că le-am îndeplinit, dânșii mai aveau nelămuriri. Condiționalitățile sunt îndeplinite, însă mai doresc câteva detalii suplimentare, nu erau prevăzute în cerințele pe care le aveam noi inițial. Dar le transmitem", a mai spus ministrul Sănătății.

În ceea ce privește spitalele regionale, demnitarul a afirmat că aplicația pentru a accesa fondurile necesare va fi gata la sfârșitul anului. „Eu am calendarul BEI. Calendarul BEI spune că cel târziu în luna martie aceste studii de fezabilitate (n.r. — pentru spitalele regionale) vor fi livrate Ministerului Sănătății și am promisiunea că aplicația pentru a accesa fondurile va fi gata la sfârșitul acestui an. Deci, vom putea depune aplicație pentru accesare de fonduri în așa fel încât... deci, lucrurile practic vor merge în paralel, așa am convenit și cu BEI, și cu echipa de la Comisia Europeană. Lucrurile vor merge în paralel în așa fel încât să nu pierdem timp", a explicat ministrul.

Comentarii

© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate