Peste 30 de cazuri de cancer, soluționate de o echipă de medici români și străini

de Andrei Mărgăritescu

Peste 30 de cazuri de cancer, soluționate de o echipă de medici români și străini

Un studiu realizat în Statele Unite ale Americii a demonstrat o reducere a ratei de eroare medicală de la 30,9% la 4,4% pe parcursul unui an, atunci când cazurile medicale au fost abordate în echipă. Este și practica utilizată de divizia Tumor Board a clinicii de second opinion Intermedicas care, în ultimele șase luni, a soluționat peste 30 de dosare medicale ale pacienților oncologici. Cele mai frecvente au fost cazurile de cancer gastric, cancer mamar și cancer cerebral, iar 70% dintre pacienții gestionați au fost femei.

În cadrul acestei divizii, medici români și străini de top se reunesc periodic și lucrează împreună pentru a evalua multidisciplinar cazurile pacienților oncologici. Acest mod de abordare multidisciplinară este una dintre cele mai complexe practici în tratamentul cancerului la nivel mondial, care se dovedește de cele mai multe ori salvatoare de vieți.

„În România, peste 50.000 de decese sunt înregistrate anual din cauza cancerului, dar, din păcate, mai puțin de 1% dintre acești pacienți solicită second opinion. De aceea, prin Tumor Board ne-am dorit să aplicăm și în România practici medicale de succes din afară, care pot crește semnificativ rata de supraviețuire și totodată să încurajăm colaborările interdisciplinare pentru cazurile complicate”, a declarat Ana-Maria Marian, CEO Intermedicas.  

Echipa medicală Tumor Board se reunește săptămânal pentru a analiza fiecare caz în parte. Divizia este formată dintr-o echipă mixtă de medici de top români și străini, specializați în oncologie, medicină internă, chirurgie oncologică, radioterapie, radiologie, imagistică medicală și antomie patologică. 

 „În fiecare săptămână, în cadrul diviziei noastre Tumor Board sunt analizate dosare medicale, fiecare caz beneficiind de minimum 50 de ore de expertiză de la cei mai buni medici. Aproximativ 90% dintre pacienți continuă tratamentul în țară, în centre medicale din rețeaua noastră de parteneri, în timp ce 10% dintre cazuri sunt către colaboratorii noștri din afara țării”, adaugă Ana-Maria Marian.  

Soluție de tratament pentru un caz de tumoră eso-gastrică, în cinci zile de la primirea dosarului

Unul dintre cele mai complexe cazuri medicale gestionate prin divizia Tumor Board este cel al unei paciente de 44 de ani, care prezenta tulburări de deglutiție. Pacienta a fost diagnosticată cu neoplasm de joncțiune eso-gastrică, o afecțiune întâlnită în general la pacienți fumători, cu antecedente clinice precum reflux gastroesofagian.

„În urma unei investigații imagistice și a unei proceduri de endoscopie digestivă i-a fost descoperită formațiunea tumorală. Planul de tratament propus de echipa noastră medicală a fost indicat cu scop curativ, astfel încât pacienta să se poată vindeca, iar calitatea vieții să nu îi fie afectată în mod dramatic de opțiunile de tratament stabilite”, a spus dr. Dan Mitrea, medic specialist neurologie.  

Potrivit echipei medicale, cazul a fost unul particular pe fondul vârstei relativ scăzute a pacientei, a localizării și dimensiunii tumorii. În urma unei prime evaluări de către managerul de caz, pacienta a efectuat o serie de investigații suplimentare, în completarea analizelor histologice și imunohistochimice inițiale, analize de laborator și PET/CT. Ulterior, pacientei i-a fost administrat un tratament neoadjuvant de patru ședințe de chimioterapie, concomitent cu radioterapie, care a condus la o reducție semnificativă a masei tisulare tumorale. Pacienta a efectuat o intervenție chirurgicală la clinica LMU Klinikum Munchen.

În urma intervenției chirurgicale, pacienta își va putea relua deglutiția fiziologică rapid, după câteva zile. După aproximativ o lună de la intervenția chirurgicală, analize postoperatorii și restadializare a cazului, echipa medicală va evalua posibilitatea unui tratament adjuvant, pentru a se elimina posibilitatea oricărui risc de recidivă.    

Fondată în anul 2011, Intermedicas este prima clinică din România specializată în servicii de Second Opinion medical, cu acces direct la medici de talie internațională din Europa, SUA și Japonia. Intermedicas oferă servicii de Second Opinion, diagnosticare și tratament medical în România și în străinătate și acces la specializări medicale de nișă - chiropractică, aritmologie, epileptologie.

Second Opinion este dreptul pe care fiecare pacient ar trebui să și-l exercite atunci când are nevoie de stabilirea unui diagnostic corect și exact, precum și a tratamentului asociat. Second Opinion promovează unicitatea și individualitatea fiecărei persoane, întrucât anumite afecțiuni pot avea evoluții și manifestări diferite de la un caz la altul. Obținerea Second Opinion se realizează în cinci etape: consultanța inițial acordată pacientului de către medicul manager de caz desemnat de Intermedicas; analiza documentelor medicale și evaluare; realizarea dosarului medical; selectarea medicului expert și trimiterea dosarului medical pentru evaluare și emiterea raportului medical de Second Opinion de către medicul expert.

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate