8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialPremierul Tudose explică de ce a trecut Institutul Cantacuzino sub comandă militară:...

Premierul Tudose explică de ce a trecut Institutul Cantacuzino sub comandă militară: O mână forte va îndeplini această misiune

Institutul Cantacuzino are un rol strategic în asigurarea independenței României în domeniul producției de vaccinuri și trebuie să-și reia activitatea, a anunțat premierul Mihai Tudose, precizând că va urmări personal procesul prin care acesta va redeveni funcțional.

"Institutul Cantacuzino are un rol strategic național și regional în asigurarea independenței României în domeniul producției de vaccinuri. Tocmai de aceea, revitalizarea și dezvoltarea activității institutului este un obiectiv asumat al Guvernului", a scris Tudose, duminică, pe Facebook.

Totodată, șeful Executivului a precizat că Institutul Cantacuzino va fi transformat în unitate militară cu conducere militară.

"Institutul Cantacuzino trebuie să redevină funcțional, iar pentru a ne asigura că acest lucru se va întâmpla, am decis ca acesta să fie preluat de către Ministerul Apărării Naționale și transformat în unitate militară cu conducere militară. Am sentimentul și speranța că o mână forte, alături de un proiect bine stabilit, vor îndeplini această misiune de importanță națională, iar eu personal voi urmări îndeaproape întregul proces", a mai scris Tudose.

Șeful Guvernului subliniază că Institutul Cantacuzino are în spate o istorie de aproape un secol, ''cu performanțe atinse''.

"Institutul reprezintă un brand românesc, cu o istorie de aproape un secol și cu multe performanțe atinse, motive pentru care trebuie să ducem mai departe această moștenire", a punctat Tudose.

Săptămâna trecută, la începutul ședinței Executivului, premierul Tudose le-a cerut miniștrilor Apărării și Sănătății să elaboreze în decurs de o lună un proiect de act normativ privind trecerea Institutului Cantacuzino în subordinea MApN.

"Domnule ministru Bodog, vă rog ca împreună cu domnul ministru Țuțuianu, în maxim o lună, Institutul Cantacuzino să devină parte componentă a Ministerului Apărării Naționale, fiindcă cu demersurile specialiștilor de acolo ne-am lămurit. Poate o mână mai de fier, mai militarizată un pic poate să aibă în sfârșit rezultate", spunea Tudose.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă