12.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialRezultatul anchetei în cazul bolnavului căzut pe holul unui spital: Vinovate sunt...

Rezultatul anchetei în cazul bolnavului căzut pe holul unui spital: Vinovate sunt două îngrijitoare

Cele două îngrijitoare de curăţenie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea, aflate în tură în timpul incidentului de săptămâna trecută, când una a şters pe jos în jurul unui pacient prăbuşit la pământ, ignorându-l, nu au avut o „atitudine umană, etică şi în nici un caz una medicală”, arată rezultatul anchetei, potrivit Mediafax.

Potrivit raportului întocmit de comisia de cercetare, întrunită după ce imaginile cu bărbatul prăbuşit pe holul UPU Tulcea au ajuns pe internet, pacientul respectiv a fost adus pe targă la ora 16.18, după care s-a dat jos de pe targă şi a ieşit să fumeze, fără să fie încă predat de către Serviciul de Ambulanţă.

„Conform sistemului informatic, fişa de prezentare UPU este întocmită la ora 16.42, iar căderea pacientului de pe scaun a avut loc la ora 16.39”, se precizează în documentul citat, în care se mai arată că bărbatul a stat întins pe podea aproximativ un minut.

Ulterior, conform raportului, pacientul a plecat de la Unitatea de Primire a Urgenţelor pe picioarele lui, „fără aviz medical, agresiv verbal la adresa personalului medical”.

Reprezentanţii unităţii sanitare arată că, deşi pacientul este cunoscut drept consumator de substanţe psihotrope şi alcool, având un comportament agresiv verbal şi chiar fizic, fiind internat de nenumărate ori în Secţia de Psihiatrie, cele două îngrijitoare de curăţenie nu au avut atitudinea normală a unui angajat în sistemul sanitar.

„Cele două îngrijitoare de curăţenie aflate în preajma pacientului nu au avut o atitudine umană, etică şi în nici un caz una medicală”, se precizează în raport, menţionându-se şi că predarea pacientului de către asistentul medical de pe ambulanţă a fost deficitară, iar acesta, cu toate că nu predase încă pacientul în mod formal Unităţii de Primire a Urgenţelor, nu a intervenit în niciun fel când a văzut pacientul căzut.

Tot în raport se mai arată şi că, numai în cursul acestui an, bărbatul respectiv a fost internat în Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean din Tulcea de 33 de ori, astfel că „managementul acestui tip de pacient trebuie reevaluat şi pus în concordanţă cu comportamentul acestuia”.

De asemenea, se impune un program permanent de instruire a întregului personal din UPU, inclusiv a îngrijitoarelor de curăţenie, dar şi redimensionarea şi modernizarea unităţii.

Cazul va fi investigat în continuare de către comisia de cercetare prealabilă a abaterilor disciplinare.

Pe imaginile care au fost postate pe un site de socializare se vede cum un bărbat este căzut pe holurile spitalului din Tulcea, la Unitatea de Primiri Urgenţe, iar o infirmieră şterge cu mopul pe lângă el, ignorându-l.

Conducerea Spitalului Judeţean Tulcea a deschis o anchetă în acest caz, pentru a vedea cum s-a petrecut totul. Directorul instituţiei, Tudor Năstăsescu, a declarat, sâmbătă, că bărbatul care este căzut în UPU este cunoscut pentru că vine foarte des la spital, din cauza consumului de substanţe interzise şi a alcoolului.

„Am declanşat o anchetă internă. Am luat legătura cu medicul de gardă din seara respectivă şi cu cele două infirmiere care mi-au povestit ce s-a întâmplat. Bărbatul este foarte cunoscut la unitatea medicală. Are probleme psihice, consumă substanţe interzise şi alcool. Nu are locuinţă, stă într-un cămin social în apropierea unităţii sanitare şi obişnuieşte să vină foarte des la UPU”, a declarat Năstăsescu.

Potrivit acestuia, numai în ultimul an, pacientul a avut 57 de prezentări la Urgenţe.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Baby Nest-ul de la Marianne’s Goodies: Soluția ideală pentru somnul și joaca în siguranță a bebelușilor

Descoperă cum Baby Nest-ul de la Marianne's Goodies, un brand românesc de inovație în domeniul articolelor pentru bebeluși, asigură o tranziție lină și sigură...

Președintele Iohannis a ajuns în Coreea de Sud

Delegația oficială condusă de președintele Klaus Iohannis a ajuns în Coreea de Sud, într-o vizită care va dura trei zile. Cele mai importante momente din...

SAMEDAY anunță intenția de preluare a companiei de curierat Sprinter din Ungaria

Ca parte a strategiei de extindere a infrastructurii de livrare din regiune, SAMEDAY, compania care a introdus livrarea în easybox în piața din România,...
Ultima oră
Pe aceeași temă