14.6 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialTestări gratuite pentru depistarea astmului

Testări gratuite pentru depistarea astmului

În luna mai, specialiștii din toată lumea marchează Ziua Internațională de Luptă Împotriva Astmului. În România, Societatea Română de Pneumologie (SRP) organizează de 10 ani deja, campanii de informare și educare. Anul acesta, campania „Astmul poate fi controlat. Tu poți avea astm. Astmul nu te are pe tine.” se adresează atât pacienților diagnosticați cu astm, cât și oamenilor care sunt predispuși la această afecțiune. Până pe 28 mai au loc acțiuni de informare și educație medicală în toată ţara, în contextul în care 6% dintre români, diagnosticați cu astm. În același timp, campania promovează spirometria, metoda cea mai eficientă de diagnostic și monitorizare a astmului bronșic. În acest sens, în perioada 27-28 mai, în Parcul Tineretului din București vor avea loc testări gratuite pentru depistarea astmului (spirometrii).

Societatea Română de Pneumologie estimează că în România sunt între 800.000-1.000.000 pacienți diagnosticați cu astm, adică aproximativ 6% din întreaga populație. Conform unui raport de specialitate, la nivel european, numărul de persoane cu astm bronșic ajunge la 30.000.000, aproape 20% suferind de astm sever. Cel mai recent studiu al Societății Europene de Pneumologie (ERS) relevă că pacienții încă nu știu că pot duce o viață normală dacă își iau tratamentul și se feresc de factorii de risc. Dacă unii dintre aceşti factori nu pot fi controlați (cum ar fi sexul – femeile fac mai des astm decât bărbații – sau istoricul familial de alergii sau astm bronșic – frecvent, persoanele cu astm bronșic au rude care se confruntă cu aceeași afecțiune sau sunt alergice), există un număr de factori de risc care pot fi controlat și care, deci, ar putea fi evitați astfel încât să le îmbunătățească pacienților calitatea vieții.

Președintele Societății Române de Pneumologie, prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, atrage atenţia că este esențial ca oamenii să fie informați constant, astfel încât să cunoască riscurile la care se supun pe de o parte, și cum să-și țină boala sub control pe de altă parte. Pentru cei care nu au fost încă diagnosticați, dar au simptome respiratorii sugestive pentru astm, sunt alergici ori au rude care au fost diagnosticate cu astm, campaniile de informare și educare pot face diferența dintre o viață bună și una în suferință. „Am observat că în ultimul timp vin tot mai mulți oameni să-și facă controale de rutină, unii știu chiar și de spirometrii, iar asta nu poate decât să mă bucure. Sunt încântată că eforturile Societății Române de Pneumologie îi ajută cu adevărat pe oameni, iar faptul că anul acesta celebrăm zece ani de tradiție confirmă încă o dată cât de eficiente sunt campaniile de informare pe de o parte și, pe de altă parte, cât de multă nevoie avem de ele.” – spune medicul.

Prima infrastructură națională de colectare a inhalatoarelor folosite

Din această lună și până în decembrie 2017 inclusiv, românii pot aduce inhalatoarele folosite sau expirate, de orice tip sau marcă, în cele peste 200 de puncte de colectare amplasate în diverse farmacii din întreaga țară pentru a fi eliminate ulterior definitiv din natură. Este vorba de prima infrastructură națională de colectare a acestui tip de deșeuri medicale care are ca scop reducerea emisiilor cu efect de seră și amprenta de carbon, limitarea acumulărilor de deșeuri și protejarea sănătăţii populației, prin evitarea contaminării solului cu potențiale virusuri rămase pe dispozitivul inhalator. 

Programul “Colectăm Inhalatoare” a fost derulat în fază pilot în 2013 – 2014, timp de șase luni, numai în București, iar circa 7000 de inhalatoare folosite au fost aduse de pacienți pentru colectare și eliminare. “Ne bucurăm să fim partenerii acestui program care oferă o abordare sustenabilă în prevenirea și tratarea bolilor respiratorii și contribuie la un mediu mai curat și mai sănătos. Poluarea este unul dintre principalii factori care cauzează cele mai răspândite boli respiratorii, astmul și BPOC-ul. Inițiativele pentru protejarea mediului reprezintă noi resurse de a lupta împotriva lor, dar și pentru a respira cu toții un aer mai bun”, a declarat prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, Președinta Societății Române de Pneumologie.

În România, dacă fiecare pacient cu boli respiratorii ar aduce inhalatoarele folosite în punctele de colectare, pentru incinerare ecologică, s-ar elimina peste 11.000 tone de CO2, într-un an. Altfel, această cantitate de emisii poluante ar mai putea fi compensată cu ajutorul oxigenului produs în decurs de un an de 2.831 hectare de pădure de stejari – adică de 25 de ori mărimea Parcului Herăstrău din București. La nivel mondial, acest tip de deșeuri produce 5,2 milioane de tone de emisii de CO2. Prin incinerarea inhalatoarelor folosite, impactul de mediu (amprenta de CO2e) provocat dacă acestea ar fi aruncate în natură este redus cu 99%. Experţii au calculat că şase inhalatoare folosite și aruncate la gunoi generează aceeași amprentă de carbon ca o mașină condusă în jurul lumii.

Astmul este o boală cronică ce afectează căile respiratorii și se manifestă printr-o hiper-reactivitate bronșică. Aceasta facilitează apariția unor episoade recurente de tuse, dispnee, anxietate, în special noaptea și dimineața devreme. Afecţiunea nu poate fi vindecată, dar cei diagnosticati cu astm pot duce o viaţă normală, activă, dacă respectă câteva regulile de tratament recomandate de medic. 

30.000.000 de europeni suferă de astm bronşic

19,3 miliarde euro, costul total anual al astmului în Europa;

30% dintre pacienți lipsesc de la serviciu/școală din cauza unei spitalizări/tratament de urgență pentru astm în fiecare an;

7 zile/an/pacient, rata medie a absenteismului cauzat de această boală;

1 pacient din 5 nu este apt de muncă din cauza simptomelor astmului bronşic.

Factori de risc pentru astm

Fumat: aproximativ jumătate dintre cazurile noi de astm ani apar la fumători;

Factori de mediu: astmul ocupațional poate apărea ca o reacție la anumiți alergeni de la locul de muncă;

Praf: expunerea la praf este asociată cu un risc crescut de astm bronsic;

Insecte: s-a demonstrat că oamenii ce care trăiesc în case infestate cu gândaci au de patru ori mai multe șanse să facă astm decât ceilalți.

 

 

 

 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a aprobat referendumul pentru integrarea în UE. Referendumul va permite modificarea Constituției

Curtea Constituțională de la Chișinău a dat aviz pozitiv pentru organizarea referendumului în care cetățenii Republicii Moldova urmează să-și exprime opțiunea cu privire la...

Ligia Deca nu crede că școlile pot efectua testare antidrog

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a subliniat miercuri că majoritatea şcolilor nu sunt dotate cu infrastructura necesară pentru a efectua testări antidrog în mod eficient. Deca...

Revolut lansează, în premieră globală, în România, refinanțarea creditelor

Revolut, banca digitală cu 3,5 milioane de clienți retail în România și peste 40 de milioane de clienți la nivel global, a anunțat astăzi...
Ultima oră
Pe aceeași temă