VIDEO. Premierul Tudose, discuție despre Legea vaccinării cu firmele de medicamente. 12 la sută dintre părinți nu sunt de acord să-și imunizeze copiii

de Mihai Diac

VIDEO. Premierul Tudose, discuție despre Legea vaccinării cu firmele de medicamente. 12 la sută dintre părinți nu sunt de acord să-și imunizeze copiii

Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit, miercuri, cu firme producătoare și distribuitoare de medicamente, au declarat surse guvernamentale citate de Agerpres.

Printre subiectele discutate s-a aflat și proiectul legii vaccinării, care s-ar putea afla pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de Guvern de miercuri.

Legea vaccinării a fost citită în primă lectură în ședința de Guvern din 27 iulie, după cum anunța atunci ministrul Sănătății, Florian Bodog. În acest moment, potrivit datelor Ministerului Sănătății, refuzul vaccinării în România este de circa 12 la sută.



Premierul Tudose declara la data de 1 august că statul este dator să intervină în privința vaccinării.

"Sunt țări care încearcă exact același lucru acum, să impună vaccinarea obligatorie. Cred că în momentul în care epuizăm tot ce se poate pe partea bună, cu binele, de conștientizare a populației despre riscurile pe care le are copilul nevaccinat — (părintele — n.r.) care își condamnă practic copilul la suferință și nu numai copilul, chiar și comunitatea din care face parte. Statul e dator să intervină. Fiindcă nu copilul a decis, decide altcineva pentru copil. Și apoi, el trebuie să își asume greșeala părinților? Deci, dacă statul protejează și intervine peste părinți atunci când el este prost tratat de o gripă sau de altceva, iertați-mă, aici chiar va trebui să fim mult mai activi", a spus Tudose.

În același interviu, șeful Executivului preciza că se va întâlni cu producători și distribuitori de medicamente. Întrebat cum comentează faptul că se prefigurează o potențială criză a medicamentelor, Tudose a spus: "O să am săptămâna viitoare, încerc, o întâlnire cu producătorii, cu importatorii, cu distribuitorii, cu toată lumea, împreună cu ministrul de Finanțe să vedem ce se întâmplă. Exact cum v-am spus, haideți să identificăm problema. Odată identificată, să o discutăm cu toții și să încercăm să o rezolvăm".

La data de 31 iulie, Asociația Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM) anunța că, din 2016 și până în prezent, peste 600 de medicamente au fost retrase de pe piață, iar alte câteva sute au fost înregistrate cu notificare pentru retragere.

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate