11 ani de anchete la fabrica de elice. Infracțiunile au fost săvârșite, dar s-ar fi prescris. Nume grele sunt implicate în caz: fosta procuroare șefă a DIICOT, Alina Bica, politicieni de la PDL și PSD, plus conducerea ASF

de Ticu Ciobotaru

11 ani de anchete în afacerea „Elnav“

În dosarul "Elnav" sunt vehiculate nume grele, precum fostul procuror-șef al DIICOT Alina Bica, fostul om de afaceri Cătălin Chelu, politicieni PSD și PDL care ar fi asigurat protecția, dar și oamenii de la ASF, care au încurcat ițele și în acest caz.

Gheorghe Mardare este unul dintre românii care au fost păgubiți printr-o tranzacționare ilegală cu acțiunile Elnav SA Galați, la fel ca alte câteva mii de mici acționari și foști angajați ai fabricii de elice navale. După ce societatea a fost închisă, Mardare și-a căutat dreptatea în justiție. Dacă în 2011 DNA Galați constata că infracțiunile nu există, în 2017 a dat o rezoluție prin care a constatat că în cauză au existat infracțiuni de corupție, dar dosarul a fost clasat pentru că acele infracțiuni s-ar fi prescris în 2014.

Acum, Gheorghe Mardare adresează ministrului Justiției un memoriu prin care cere ca evaluarea managementului să se facă și la serviciile teritoriale ale Direcției Naționale Anticorupție. „DNA Galați a dat în 2011 o  soluție, că faptele nu există, iar în 2017 tot DNA Galați dă altă rezoluție, că infracțiunile există, dar sunt prescrise. Și faci calculul greșit la prescripție! Nu-i pe vorbe, noi avem acte, sunt documente cu antet“, ne-a declarat Gheorghe Mardare.

Elnav SA Galați era singurul producător de elice navale din Europa de Est și una dintre cele mai moderne fabrici, fiind înființată în 1978 cu utilaje importate din Japonia. Producea anual 20.000 tone de piese turnate și elice pentru nave de diferite tonaje, până la cele pentru petrolierele de 150.000 tone, ca „Indepen­denţa“, propulsat de două elice, de 40 tone, cu diametrul de 10,5 metri.

Cu toate acestea, societatea a ajuns în faliment.

Marele jaf: 98% din acțiuni, vândute ca la tarabă

În februarie 2006, SIF Moldova deţinea 58% din acţiunile Elnav, alte 40% erau deţinute de administratorul SC Nicorex SRL Galaţi, Ion Panaghia, în asociere cu Gheorghe Mardare, administrator al Total Service SRL Galați, restul de 1,9% fiind la „cuponari“. În februarie 2006, SIF Moldova, al cărui preşedinte al Consiliului de Administrație era omul de afaceri Cătălin Chelu (între timp decedat), a vândut pachetul de 58% firmei Metal Grup Industrie SRL Galaţi, care aparţine prietenului lui Chelu, omul de afaceri gălățean Cornel Mangalea. Faptul că tranzacţia s-a făcut prin intermediul Societăţii de Investiţii Financiare a lui Cătălin Chelu, EldaInvest Galaţi, dovedeşte că între cei doi ar fi existat un aranjament.

Preţul negociat a fost de 0,65 lei/acţiune, iar Cornel Mangalea a plătit SIF Moldova peste 515.000 lei, adică 143.000 euro. Preţul acţiunilor fusese mult subevaluat, pentru că în 2005 Elnav fusese apreciată de Romcontrol SA Bucureşti la 11,4 milioane euro, iar pachetul de 58% ar fi valorat 6,61 milioane euro.

După câteva luni, Cornel Mangalea a cumpărat de la Ion Panaghia, unul dintre cei doi asociaţi, şi pachetul de 40%. Gheorghe Mardare susține că această tranzacție ar fi avut loc fără știrea sa.

Dosarul „Elnav“, anchetat de Alina Bica

Nici SIF, nici Panaghia nu puteau vinde acţiunile deţinute la Elnav, pentru că la acea dată societatea era în lichidare judiciară, într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Galaţi. Potrivit Legii insolvenţei, coroborată cu sentinţa instanţei din 2005 și Decizia Curții Constituționale 182/1999, tranzacţiile efectuate fără acordul judecătorului sindic sunt nule şi cum nu exista un asemenea acord, vânzarea acţiunilor Elnav de SIF Moldova şi Nicorex trebuia considerată nulă.

Gheorghe Mardare a depus plângere penală, însă în dosarul  din 2007 Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați i-a respins cererea, dispunând scoaterea de sub urmărire penală a lui Panaghia, pentru că ar fi „un litigiu de natură civilă“. Ulterior, Tribunalul Galați a dispus reluarea cercetărilor, dar Curtea de Apel a anulat sentința și astfel dosarul a ajuns la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism București.

În caz erau anchetate mai multe tunuri date pe piața de capital de Cătălin Chelu. Procuror de caz era Alina Bica, viitoarea șefă a DIICOT. Gheorghe Mardare ne-a declarat că a fost audiat de mai multe ori de Alina Bica în prezența judiciaristului Florin Mihăilescu, dar dosarul ar fi rămas în continuare în sertare.

După ce DNA a început cercetarea Alinei Bica și judiciaristului Mihăilescu pentru luare de mită și favorizarea infractorului în cazul Ovidiu Tender, lui Mardare i s-a părut că descoperă explicația „nelucrării“, pentru că Bica și Mihăilescu se ocupaseră și de dosarul „Elnav“. În 2015, a depus plângere la Direcția Națională Anticorupție, cerând reunirea cauzelor, motivându-și cererea pe faptul că și stagnarea  cercetărilor în dosarul fabricii de elice, de la DIICOT, s-ar datora unor influențe politice.   

Cazul era anchetat de DNA din 2011, dar procurorul constata că nu există fapte de corupție și, în consecință, plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată. Pe 26 octombrie 2016, Gheorghe Mardare a revenit și a depus o nouă sesizare la DNA Galați în legătură cu tranzacționarea ilegală a acțiunilor Elnav, acuzând că au fost complicii lui Mangalea, Chelu și Panaghia și reprezentanții Comisiei Naționale a Valorilor Imobiliare (CNVM), care  trebuiau să suspende tranzacțiile.

Pe 16 ianuarie, prim-procurorul DNA Galați, Diana Alexandru, fost procuror de caz în dosarul „Elnav“, a dispus, de data aceasta, începerea urmăririi penale „in rem“ pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție. Dar, două luni mai târziu, secția teritorială Galați a clasat cauza, deoarece s-a calculat că, din moment ce faptele anchetate sunt pedepsite cu de la 2 ani și 8 luni până la 9 ani și 4 luni de închisoare, termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani când pedepsele penale sunt mai mari de 5 ani, dar nu mai mari de 10 ani, prin urmare, concluzia a fost că răspunderea penală pentru tranzacționările ilegale ale acțiunilor Elnav s-au prescris din 2014.

Termenul prescrierii infracțiunilor

Gheorghe Mardare s-a adresat Tribunalului Galați, cu plângere împotriva rezoluției procurorului. Contesta ordonanța DNA Galați pentru calcularea eronată a termenului de prescriere, dar și pentru că nu erau luate în calcul încadrări care duceau termenul de prescriere  la 14 ani.

Prin sentința definitivă pronunțată pe 22 iunie, a fost respinsă plângerea lui Gheorghe Mardare împotriva ordonanței DNA.

Avocații susțin însă că instanța nu a ținut cont de două documente care schimbă în totalitate calcularea termenului de prescriere a răspunderii penale, respectiv că ar fi existat un act de procedură care întrerupea curgerea termenului de prescriere în 2011. La dosarul de la Tribunalul Galați au fost depuse două documente, Ordonanța nr. 178/II/2/06.06.2014  și Rezoluția nr. 179/VIII/I//26.10.2011, prin care era constatată inexistența infracțiunilor de corupție de către procurorul de caz, care era Diana Alexandru, actualmente șefa DNA Galați, care după 6 ani dispunea începerea cercetărilor „in rem“ pentru infracțiuni de corupție.

Rezoluția din octombrie 2011 a întrerupt prescrierea și de la acel moment a început un nou termen de pre­scriere a răspunderii penale. Potrivit avocaților, prescrierea infracțiunilor s-ar fi produs la 10 ani după emiterea de către DNA Galați a Rezoluției din 2011, adică pe 26 octombrie 2021.

Cornel Mangalea nu a putut fi contactat pentru a-și expune poziția legată de aceste acuzații.     

Mangalea și Dan Voiculescu au vrut să cumpere Sidex

Principalul protagonist al Afacerii „Elnav“, Cornel Mangalea, a intenționat să devină și co-proprietar al Sidex. În 2001, depuseseră scrisori de intenţie pentru preluarea Sidex trusturile Marcegaglia SPA (Italia), Erergli Demir Celik Fabrikalari Tas (Turcia), Tata International Ltd. (India) şi ISPAT, al lui Lakshmi Mittal. Pe ultima sută de metri şi-a anunţat intenţia de a participa în cursa pentru acţiunile Sidex şi un consorţiu format din Metanef SA Focşani, una din casele de comerţ care lucra cu Sidex, patronată de Ştefan Mărgineanu, care a lucrat în comerțul exterior și înainte de 1990, Grivco a binecunoscutului Dan Voiculescu şi Metalexportimport Galaţi, a lui Corneliu Mangalea. Dar la Sidex a fost mai complicat decât la Elnav.

De la Afacerea „Elnav“ s-a ajuns la „Mită la MAI“

Cazul „Elnav“ a fost anchetat de DIICOT într-un dosar din 2007. Pe 19 noiembrie 2010, avea loc în parcarea MAI flagrantul mituirii chestorului Dan Fătuloiu de către Cătălin Chelu. Într-o discuţie pe care cei doi o avuseseră pe 12 noiembrie, afaceristul se arăta deranjat de măsurile dispuse de Fătuloiu pentru impulsionarea anchetei în dosarele sale şi conexarea unora dintre cauze, printre care și dosarul Elnav. Dar la DIICOT cercetările stagnau. Şeful de atunci al DIICOT, Codruţ Olaru, afirma că „nu sunt aspecte penale“. Ulterior, Cătălin Chelu, condamnat la 6 ani în dosarul „Mită la MAI“, s-a refugiat în Iordania, unde a și decedat în 2014.

Conexiuni politice?

În dosarul din 2015 în care cercetările erau efectuate de DNA București, Gheorghe Mardare a acuzat faptul că cel care obținuse fraudulos acțiunile Elnav, Cornel Mangalea, avea multe conexiuni în PSD și PDL. Acesta din urmă nu s-a înscris în vreun partid, a candidat independent la primărie, dar presa din Galați a relatat despre afinitățile sale discrete cu cei ce conduc Galațiul. Fostul primar Dumitru Nicolae (PSD) ar fi cumpărat o conductă care trecea prin curtea Elnav aproape la prețul dat de Mangalea pe cele 58% din acțiuni cumpărate de la SIF, dar ar mai fi cumpărat și câteva cămine de familiști la prețuri mai mari decât pe piața imobiliară.

Alt politician vizat de acuzații era fostul prefect PSD Marius Necula, devenit în 2008 senator PDL. Pe vremea când era prefect, acesta i-ar fi semnat lui Mangalea obținerea terenurilor unor societăți comerciale. Mardare acuză că senatorul Necula l-ar fi putut ajuta pe Mangalea să obțină protecția șefei DIICOT pe filiera Necula-Videanu-Udrea-Bica. În lipsa unor probe sunt greu de demonstrat aceste conexiuni. La dosar este o înregistrare în care Mangalea se laudă că are justiția gălățeană la degetul mic, dar e prea puțin.    

Și ASF a încercat să blocheze dosarul „Elnav“

La un moment dat, ar fi intervenit în blocarea cercetărilor în dosarul „Elnav“ chiar Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), condusă de Dan Radu Ruşanu, care a transmis DIICOT o adresă conform căreia la data tranzacţiei Elnav nu era în reorganizare judiciară, deci tranzacțiile erau legale.

„În perioada 12.12.2005-06.02.2007 debitoarea SC Elnav SA Galaţi nu s-a aflat în insolvenţă, neputându-se considera că era deschisă procedura reorganizării judiciare şi a falimentului“, susținea ASF. Este o eroare, pentru că deschiderea procedurii de insolvenţă a avut loc pe data de 22.09.2005 şi a şi fost înregistrată la Registrul Co­merţului (ORC) pe data de 07.10.2005. Dovezile sunt Certificatul de grefă nr. 124/121/2005, eliberat de Tribunalul Galaţi, dar și evidențele Registrului Comerțului.

Elnav nu mai face elice de vapor, ci TVA

Cornel Mangalea a adus Elnav la dezastru, printr-o şi mai proastă administrare decât directorii puşi de FPS după 1990. După „privatizarea“ penală din 2006, pentru recuperarea debitelor, Fiscul a pus sechestru pe mai multe bunuri ale societăţii, pe atelierul „Forja“ de 3.313 mp şi un teren de 12.317 mp, în valoare totală de 3.197.319 lei, plus un imobil şi un teren de 1.347 mp, în valoare de 311.700 lei.

Au mai fost scoase la licitaţie, pentru suma de 659.293 lei, două echipamente de foarte mare valoare, „made in Japan“, o maşină de frezat palele de elice navale şi un strung carusel pentru prelucrarea elicilor navale de mari dimensiuni. Maşina de frezat pale de elice a fost cumpărată de un SRL din Roman cu suma de 170.000 lei. Apoi, Elnav a început să producă TVA. În 2007, Metal Grup Industrie SRL Galaţi, care deţine 98,53% din acţiunile Elnav, a „împins“ la Elnav SA o factură de 2,8 milioane de lei, cu 449.213 lei TVA, pentru modernizări de hale, poduri rulante şi reţele electrice.

În 2008, Metal Grup a mai emis către Elnav o factură pentru reparaţii, în valoare de 1,7 milioane, dar cu taxare inversă, pentru a şterge TVA de 326.915 lei. În 2006 şi 2007, Elnav a produs TVA de 3,2 milioane de lei noi, iar în două luni din 2008 a mai produs TVA de 499.288 lei. În februarie 2008 avea de recuperat TVA în valoare de 4.513.099 lei. Inspectorii au constatat mai multe nereguli financiare. Constatările inspectorilor de la Fisc au ajuns de mult la Poliţie şi Parchet, dar nu s-a întâmplat nimic.    

Mangalea: „Am plătit acțiunile și la revedere!“

Principalul acuzat, Corneliu Mangalea, nu se consideră vinovat de comiterea infracțiunilor de care îl acuză Gheorghe Mardare. Spune că a făcut o ofertă pe piața de capital, a primit răspuns favorabil și a încheiat tranzacția. „Eu ce să vă mai comentez dacă el a făcut plângere la vreo 6-7 parchete și toate parchetele respective au spus că eu am fost cetățean onorabil. Mai mult, la toate rezoluțiile date de parchete, el a contestat la curtea competentă să judece contestația și i-au respins contestația. Dumneavoastră, ca ziarist, de câte informații aveți nevoie ca să vedeți cu ce om aveți de a face. În tranzacția respectivă, cumătru său, Panaghia, l-a înșelat, nu i-a dat banii, bucata lui de bani. Eu, ca cetățean de bună credință, am făcut o ofertă pe piața secundară, mi s-a răspuns, am plătit acțiunile și la revedere!“, ne-a declarat Mangalea, care respinge și acuzația că există o înregistrare în care afirma că ar avea judecătorii la degetul mic: „Să pună înregistrarea, s-o ducă la DNA“.

La rândul său, Corneliu Mangalea acuză că Ion Panaghia și Gheorghe Mardare ar fi adus Elnav SA într-o situație falimentară: „De ce au vândut acțiunile? Când eu am cumpărat 58%, ei erau amândoi în consiliul de administrație și fabrica avea 150 de miliarde datorii la stat. În 3 ani au făcut 80-90 de miliarde datorii. Și le-am spus eu, acționar majoritar, acționarii să aducă bani să-și plătească datoriile la stat, că, dacă nu, ne închide fabrica. Păi n-avem! Mi-au spus că să reevalăm activele. Și cum faci să plătești la stat? Nu știm. Asta nu v-a spus?“.

 

Comentarii

© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate