Gara de Nord este oficial la cheremul taximetriştilor „pirat", iar CFR nu găsește nici o soluție

de Adrian Bărbulescu

Gara de Nord este oficial la cheremul taximetriştilor „pirat", iar CFR nu găsește nici o soluție

Din luna noiembrie a anului trecut, la Gara de Nord din Bucureşti nu mai este acreditată nicio companie care să asigure serviciul de taximetrie.

Compania Meridian Taxi, care avea de peste doi ani exclusivitate la Gara de Nord, în zona Coloane, a decis să rezilieze contractul cu Regionala de căi ferate Bucureşti. De altfel, şeful de la Meridian anunţase, pentru „România liberă“, cu câteva luni înainte că va recurge la această măsură.


Citește și: Taxi Meridian se retrage de la Gara de Nord. Cum comentează Tudor Chirilă cazul unui taximetrist bătăuş

Jefuiţi de "taxi-piraţii" din Gara de Nord Bucureşti, cu complicitatea CFR. FOTO+AUDIO

„Aveam probleme majore la Gara de Nord. M-am săturat să tot dau explicaţii, inclusiv pentru prostiile pe care le făceau şoferii. Erau şoferi care în alte zone nu făceau nicio tâmpenie şi când ajungeau la Gara de Nord începeau să negocieze preţul, să-şi ia şaorma şi apoi să repeadă clienţii la genul «stai, că acum mănânc». Aşa că a trebuit să reziliez contractul, pentru că mie ca societate nu-mi aducea nimic, doar şoferilor, asta cu toate că trebuia să plătesc lunar la CFR aproximativ 1.500 de lei“, ne-a declarat directorul general de la Meridian Taxi, Alexandru Stăiculescu.

El a dat vina pe instituţiile de control ale statului pentru situaţia de la Gara de Nord şi a spus că dacă inspectorii Primăriei Capitalei ar fi făcut câteva controale şi ar fi suspendat autorizaţiile a măcar doi-trei taximetrişti „independenţi“ lucrurile s-ar fi rezolvat.

Singura opţiune, taxi la comandă

Între timp, la Gara de Nord s-au instalat „oficial“ taximetriştii-pirat, dar şi cei de firmă care vor să-i jumulească de bani pe cei al căror tren ajunge după ora 23.00. Mai ales că, potrivit unui răspuns la o solicitare a „României libere“ trimis anul trecut de Primăria Capitalei, controalele inspectorilor municipalităţii au loc doar în intervalul orar 8.00-16.00. Interval în care circulă atât mijloacele de transport de suprafaţă, cât mai ales metroul, la care poţi să apelezi dacă ai constatat că ţi se cere pe o cursă cu taxiul mai mult decât ai dat pe biletul de tren.

La „coloane“ au rămas barierele, în speranţa că se va găsi altă companie cu care CFR să încheie un contract pentru serviciul de taximetrie. Ceilalţi taximetrişti, puşi pe căpătuială, parchea­ză şi în această zonă, dar şi la casele de bilete şi îşi „scanează“ clienţii. Mai ales că acum a dispărut şi concurenţa din partea maşinilor „oficiale“.

Automatele de tip touch-screen ale celor de la Meridian au fost de mult ridicate din interiorul gării, aşa că nu mai este niciun pericol pentru ei. Singura modalitate prin care poţi să plăteşti un preţ decent pentru o cursă este comanda telefonică sau cu aplicaţia de pe telefonul mobil, însă ea nu le este accesibilă persoanelor în vârstă sau celor care nu sunt familiarizaţi cu Bucureştiul.

Ce prevedea contractul din 2013

În august 2013, în urma licitaţiei organizate de CFR SA, dreptul de folosință a terenului cu o suprafaţă de 300 mp, situat la intrarea în Gara de Nord – zona „coloane“, a fost atribuit la preţul de 5 lei/mp/lună, fără TVA, companiei Meridian Taxi. Câștigătoarea licitației a avut obligația de a instala patru touch-screen-uri, un sistem video de supraveghere, bariere la intrarea și, respectiv, la ieșirea din spațiu, de a asigura personalul necesar operării acestora și de a semnaliza existența acestei stații oficiale de taxi în interiorul Gării de Nord.

Cu toate că, la vremea respectivă, caietul de sarcini a fost achiziţionat de 10 firme, documentaţia de participare a fost depusă de un singur ofertant, SC Meridian Taxi SRL. Contractul a fost semnat pe cinci ani de zile, însă în noiembrie anul trecut, după trei ani, el a fost reziliat de cei de la Meridian.

Nici când era în vigoare asocierea dintre Meridian şi CFR SA lucrurile nu stăteau tocmai bine pentru clienţi, după cum a dezvăluit anul trecut „România liberă“, printr-o anchetă jurnalistică. Practic, tot taximetriştii-pirat făceau legea, cărora li se alăturau şi cei câţiva de la Meridian, aşa cum am văzut că recunoaşte şi directorul companiei.

Ba, în primul an de funcţionare a asocierii dintre CFR SA şi Meridian, această companie cooptase ca „partener“ Taxi Pelicanul, care funcţionează ilegal în Bucureşti, maşinile sale având autorizaţie de taximetrie de la primăriile localităţilor din judeţul Ilfov. Potrivit legii, cei de la Pelicanul au dreptul doar de a duce un client de la Cernica, de exemplu, până în Bucureşti, nu şi  de a transporta un pasager între două locuri din Capitală.

Ulterior, cei de la Pelicanul s-au retras şi activitatea de taximetrie de la Gara de Nord a rămas în sarcina exclusivă (teoretic, potrivit contractului cu CFR, pentru că la faţa locului lucrurile stăteau cu totul altfel) a Meridian Taxi. Societate care nici ea nu a putut să gestioneze acest serviciu. Potrivit surselor RL, de când a fost reziliat contractul cu Meridian, CFR SA a încercat în mai multe rânduri să organizeze o licitaţie pentru serviciul de taximetrie, la care nu s-a prezentat însă nimeni.

Taximetria – în picaj, Uber – în expansiune

De degringolada, ca să nu-i spunem nesimţire, a taximetriştilor profită din plin americanii de la Uber. Uber România a anunțat marţi un proiect-pilot care permite celor care nu au încercat aplicația pentru că nu au un card sau care sunt reticenți în legătură cu plățile online să folo­sească inițial serviciul achitând contravaloarea cursei în numerar. 

După această primă călătorie, clienţii vor primi notificări și vor fi încurajați să-și facă un card pentru a folosi în continuare aplicația. Totodată, Uber va introduce în România posibilitatea de a da bacșiș șoferului, iar anul viitor ar putea fi lansate două noi servicii: cel prin care mai mulți utilizatori pot împărți o cursă și cel de catering.  

 

Consultă ziarul complet în format .pdf AICI!

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate