10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăLifestyleFoodEXCLUSIV. Corespondență specială România Liberă din infernul sirian: Copiii supraviețuitori ai masacrelor...

EXCLUSIV. Corespondență specială România Liberă din infernul sirian: Copiii supraviețuitori ai masacrelor învață să zâmbească din nou

Reyhanli, granița cu Siria. Dimineață. Plouă. Mărunt. Autobuzul școlii își face apariția la 7.30. Oprește în stații precise și, încet, încet, se umple de pasageri. Sunt profesoarele și elevele „Școlii pentru copiii martirilor” revoluției siriene. Pe scurt: orfane. După-amiază, același autobuz culege, pentru aceeași școală, băieții. Tot orfani.

Copiii se înghesuie, șoferul pune frâne dese, pentru că drumurile sunt pline de gropi, în autobuz se aud râsete înfundate. Fetițele se uită în față, unde se află directorul școlii. Un om cu o mină serioasă, dar care evită să le facă observație atunci când chicotesc sau se îmbrâncesc. Aveam să aflu mai târziu că la această școală lipsește cu desăvârșire pedeapsa, de orice fel, pentru că nimeni nu suportă să mai vadă fețișoarele acestor copii triste sau speriate. La fiecare stație, directorul ajută copiii să se suie. Totul pare atât de firesc.

Orori ascunse sub zâmbete largi

Oricum, mulți oameni își dau silința ca totul să reintre în normal. Pentru că această școală este pentru copii victime ale ororilor războiului, pentru copii care și-au văzut părinți, frați, surori morți în bombardamente, uciși cu gaz sarin, măcelăriți în fel și chip de milițiile șiite pro-Bashar al-Assad. Unii fac psihoterapie, alții par că au uitat prin ce au trecut. Totul pare că intră pe un făgaș normal pentru copii. Clasele sunt amestecate ca vârste, pentru că, de peste cinci ani, în Siria sunt bombardate școlile, iar copiii au rămas cu nivelul de învățare cam la data începerii reprimării revoluției siriene. Au fost distribuiți pe clase nu după vârstă, ci după anul de învățământ la care se opriseră.

Intenția mea era să scriu un articol despre copiii sirieni, pornind de la faptul că ei au început re­voluția în Siria. Câțiva elevi din Daraa au scris pe zidurile școlii „Libertate!”, „Jos Bashar al-Assad!”. Au fost arestați, bătuți cu bestialitate, câțiva uciși. Nu a contat pentru securiștii lui Bashar (vărul lui era șeful Securității din Daraa) că acei băieți aveau vârste cuprinse între 11 și 15 ani. Părinților li s-a spus să-i uite sau să facă alții. Era mult prea mult! Poporul sirian, majoritar sunnit, s-a revoltat împotriva clanului minoritar Assad, care îl ținea sub teroare încă de pe vremea tatălui lui Bashar, Hafez.


Citește și: EXCLUSIV. Reporterul „României libere“ transmite de pe granița fierbinte turco-siriană. „Putin să aibă parte de ce ne-a făcut nouă! Așa să-l ajute Dumnezeu!“

Aflu că refugiații din Alep care nu au avut nevoie de internare urgentă au fost „cazați” în Jarablus, în Idlib, pe teritoriul sirian. La corturi. Orașele sunt distruse în proporție de 80%, fără apă, fără curent electric. Și în Siria ninge și este un frig noaptea de-ți frânge oasele. Refugiații din Alep s-au alăturat și ei celorlalți refugiați în propria țară. „Dislocați”, ca să folosim termenul în uz la ONU. Asta a fost soluția negociată internațional… citește mai departe aici … 


Am considerat important să aflu ce gândesc copiii sirieni acum, când Rusia aruncă pe masa negocie­rilor iluzia unei reconcilieri cu regimul Assad, ținut la putere de Putin. Deși pare neverosimil, se pot discuta cu copiii sirieni astfel de subiecte. Copiii văd, simt, apreciază, condamnă mult mai aprig decât adulții. M-am oprit însă la poveștile de viață ale acestor copii. Ororile de viață, mai precis, pe care nu ai cum să ți le imaginezi sub zâmbetele largi și pri­virile nevinovate.

Tăiate cu cuțite, împușcate, dar supraviețuitoare

La școală am găsit o fetiță a cărei poveste este dincolo de orice cuvinte. Este supraviețuitoare a masacrului din localitatea Al Houla (Siria), din 25 mai 2012, când trupe ale lui Bashar au masacrat 108 oameni, dintre care 49 copii. Au intrat în fiecare casă și au ucis familii întregi. Întâi au luat copiii și i-au tăiat cu cuțitele în fața părinților, apoi i-au împușcat. Au urmat părinții, bunicii, toți care erau în case. Au crezut că nu au lăsat supraviețuitori. Fetița și mama ei au fost găsite în viață. Avea doar 4 ani când au intrat în casa lor, dar coșmarul o chinuie și acum, deși face psihoterapie. Tatăl, frații și surorile nu au supraviețuit. Fetița este extrem de retrasă. Dacă o privești insistent, lasă privirea în jos, iar fața i se strâmbă a durere. Ar plânge și îi este rușine. Este indicat să nu-i acorzi prea multă atenție.

O altă fetiță, care tocmai s-a mutat la altă școală, a supraviețuit, împreună cu fratele ei mai mic, masacrului din Karm al-Zeitoun (Homs), din 9 martie 2012. Aceeași „rețetă”, 47 de morți. Fetița a suferit mai multe intervenții chirurgicale, la mâini și picioare, unde a fost tăiată cu cuțitele. Gloanțele au trecut prin ea și prin frățiorul ei, fără să atingă organe vitale. Fizic, se vindecă, dar are cicatrici îngrozitoare. Sechelele psihice nu se vor vindeca. Fetița povestește tuturor ce s-a întâmplat în acea zi nenorocită, fără să fie întrebată. Psihologii n-au reușit s-o determine să fie „discretă”, pentru că toți acești supra­viețuitori ai masacrelor contestate de regimul Assad trebuie protejați. Scopul acestor masacre executate de trupele și milițiile Shabiha pro-Bashar era unul singur: să determine populația sunnită să plece, „să elibereze” anumite zone pentru a fi repopulate cu familii loiale regimului.

Mă opresc la un moment dat din scris. În apropiere se aud rafale de mitralieră. Grănicerii turci! Liniștea de după gloanțe e înfiorătoare. O așteptare plină de incertitudine. Oare ce se mai întâmplă?

 

Cele mai citite

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă