7.4 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăLifestyleFoodRomâni care au cucerit lumea: O arădeancă din Chicago, milionară la nici...

Români care au cucerit lumea: O arădeancă din Chicago, milionară la nici 40 de ani | VOCEA DIASPOREI

Viața Michaelei Deac e țesută pe calapodul poveștilor de succes de la Hollywood. Orfană de la 15 ani. Absolventă de Drept. Neavând bani să achite șpaga de intrare în Barou, a emigrat în America. A învățat să facă afaceri. A început ca o Isaura și acum e milionară în dolari.

Viața Michaelei se împarte între amintirile zbuciumate și prezentul trepidant. Dar și între job și familie. E căsătorită cu un arădean de-al ei (Vasi) și au doi copii – o fetiță mereu surâzătoare (Isabel) și un băiețel năzdrăvan (Noah).

Viață de Isaura, cu 70 de dolari pe zi

„Am terminat Facultatea de Drept la Arad în 1999 și am avut un șoc: mi se cereau între 15.000 și 20.000 de dolari ca să fiu primită în Barou și să-mi fac stagiatura. Nu aveam banii, taică-miu murise când eu aveam 15 ani. Făcuse atac cerebral.

Am hotărât să părăsesc România. Am plecat pe 28 octombrie 2000, la 23 de ani. Am ales Chicago, SUA, pentru că aveam acolo un prieten care plecase cu un an înainte. El mă învățase și ce trebuie să fac pentru a primi viza.

Am ajuns la Chicago vineri seara, iar duminică am început lucrul la o familie de americani. Jobul l-am găsit prin niște cunoștințe ale prietenului meu. Eram un fel de «sclava Isaura»: făceam mâncare, curățenie, dădeam cu aspiratorul, aveam grijă de copii… Eram plătită cu 70 de dolari pe zi. Era ceva, pentru că locuiam la familia respectivă și nu plăteam chirie. Dar programul era infernal, munceam non-stop din zori și până târziu în noapte. În șapte săptămâni am slăbit 10 kilograme – nici nu știu de unde am putut slăbi atât, pentru că eram o slăbănoagă!“

Prima mașină: o Toyota de 300 de dolari

„N-am mai rezistat. Înainte de Crăciun, am plecat. Aveam în buzunar primii bănuți câștigați în America. Mi-am găsit o locuință cu chirie, într-un basement (subsol), mă costa 300 de dolari pe lună. Mi-am luat o mașină cu 300 de dola­ri – o Toyota Corola din 1987, avea deci 13 ani. Apoi, căutându-mi de lucru, am ajuns la o familie de evrei americani, din downtown Chicago. Le-a plăcut de
mine, dar tocmai se mutau în California. Mi‑au zis să merg cu ei pe Coasta de Vest. Eu – nu și nu. Fetei lor i-a plăcut de mine, vorbeam engleza foarte bine, o învățasem la Arad. Când eram studentă, având nevoie de bani, predam engleza în particular unor copii de clasele a V-a, a VI-a… În fine, fiica familiei din Chicago mi-a zis: «O trimit în California, cu părinții mei, pe fata de la noi din casă, iar tu rămâi și lucrezi pentru mine!». «Fata din casă» era tot româncă.“

Viața cu două joburi

„A fost mai bine decât la primul job. Aici lucram doar opt ore, 8-16, și primeam 400 de dolari pe săptămână. Femeia avea un băiat de 14 ani, plus un câine și patru pisici. Mă ocupam de toți, iar pe seară aveam timp și pentru altceva. Patru zile pe săptămână lucram la o firmă de construcții, pentru un român care punea pasta acidă pe T-urile de la țevile de cupru. Mai săpam gropi, pentru instalații de apă… făceam ce era nevoie. Eram mulțumită că, având două joburi, banii începeau să se adune în cont. Mai mult, aveam timp ca în două zile pe săptămână, tot spre seară, să merg la școală, pentru a obține certificatul de engleză. Ambițiile mele începeau să dea roade, dar mai era mult până departe.

Mi-am schimbat mașina, pentru că bătrâna mea Toyota a cedat. Cu 1.000 de dolari am cumpărat un Ford Crown Victoria din 1998. Avea doar trei ani, dar era o mașină muncită, fusese taximetru și înghițise mulți kilometri. Dar a fost o afacere bună: mi-am făcut treaba cu ea, iar peste un an și jumătate am vândut-o cu 1.500 de dolari, deci în câștig.“

Ciorapii returnați după 35 de ani

Michaela ține să povesteas­că o întâmplare care a ajutat-o să înțeleagă mentalitatea americană, mult diferită de cea europeană. „Bătrâna care s-a mutat în California mai venea din când în când la fiica ei din Chicago. Într-o zi mi-a arătat un pachet de ciorapi, nedesfăcut, pe care scria și prețul: 19 cenți. Îi luase în anii ’60, din Texas, de la magazinul Neiman Marcus. Zice: «Mă duc să-i returnez. Vii cu mine?». Am mers. Eram curioasă să văd dacă-i primesc înapoi un produs cumpărat cu vreo 35 de ani în urmă. La magazin, vânzătoarea zice: «Nicio problemă». Și totuși, era o problemă: acel model de ciorapi nu se mai afla la vânzare. Câți bani să-i dea înapoi? 19 cenți erau acum nimic, față de anii ’60. Au hotărât să-i plătească 140 de dolari, cât costa cea mai scumpă pereche de ciorapi din magazin“.

În amintirea tatălui care n-a mai venit

Între timp, Michaela a reușit să-și rezolve actele, să poată lucra legal. Primele două joburi fuseseră „la negru“. Așa a ajuns să lucreze pentru un ardelean de-al ei, ziaristul Steven Bonica, la Romanian-American Yellow Pages.

„Vindeam publicitate, primeam comision 25%. Îmi mergea bine, făceam bani frumoși. După trei luni, un client – vânzător de asigurări – îmi zice: «De ce nu vrei tu să vinzi altceva?» «Ce-aș putea să vând?» «Real estate. Case și terenuri». M-am documentat și am văzut că, printre români, mulți vindeau imobiliare. Era o piață prea aglomerată.

M-am hotărât să merg spre asigurări, ca și clientul cu care avusesem discuția asta. Dar nu orice fel de asigurări, ci asigurări de viață. De ce? Pentru că tatăl meu, cu ani în urmă, la Arad, a plecat după benzină și nu s-a mai întors. Mi-a fost teribil de greu atunci, aveam 15 ani și m-am trezit orfană. Colegii mei de liceu mergeau la film, eu nu aveam bani. Ei mâncau un sandwich cald, eu mă abțineam…

Mi-am luat licența pentru a vinde asigurări de sănătate și de viață, dar am vândut doar asigurări de viață. Am început în aprilie 2002, după nici doi ani de America, și o fac și astăzi.“

Clienți din șase state

Michaela Deac spune că meseria sa își are secretele ei.

„Primii mei clienți au fost cei cu care lucrasem la Yellow Pages. Nu am plecat de la ei până nu mi-au recomandat pe altcineva. Și tot așa, din om în om… În 15 ani nu am sunat la nimeni pe care nu mi l-a recomandat altcineva. În proporție de 97%, clienții mei sunt români. Mai am și evrei, japonezi, spanioli, africani… Am în portofoliu 1.100 de familii. Majoritatea sunt din statul Illinois, mai ales din zona Chicago, dar am clienți și din Arizona, Florida, Indiana, Michigan, Portland (Oregon).

Ca să mă perfecționez, am făcut trei ani școală de training, iar doi ani am plătit un mentor. El m-a învățat cum să folosesc tonul vocii, când să tac… Ca vânzător, cel mai greu e să știi când să taci.

Când am simțit nevoia să dezvolt afacerea, am început să lucrez cu avocați, să facem «estate planning». Am pornit de la o realitate: în SUA, poți să dai copiilor –
ca moștenire – bunuri până la o anumită valoare: în 2011 era un milion de dolari, în 2017 e de 3,5 milioane. Tot ce depășește acest plafon se impozitează cu 55%.

Eu văd situația financiară a familiei tale și estimez cum vei evolua în 5 ani, în 10 ani, în 20 sau 30 de ani. Estimez cât pot primi copiii tăi după o anumită perioadă și încerc să-ți protejez banii. Iar cea mai bună cale este prin asigurări de viață.“

Cumpăna din 2009

Ca în orice poveste de succes, și pe cerul Michaelei au apărut, la un moment dat, nori amenințători.

„2009 a fost un an foarte prost pentru business-ul meu. A căzut piața imobiliară, au căzut și construcțiile. În tot anul am făcut 11.000 de dolari, nici nu mi-am putut acoperi cheltuielile. A fost un an de cumpănă, credeam că totul s-a prăbușit definitiv. Mă gândeam: și eu încotro o apuc? Dar am strâns din dinți, iar din 2010 lucrurile au început să se schimbe în bine.“

Fondatoare de catedrală ortodoxă

„În 2004, la patru ani după sosirea în America, m-am implicat în fondarea Catedralei ortodoxe «Constantin și Elena» din Chicago. A fost cumpărată o proprietate care aparținuse unei biserici coreene. Contribuții decisive au avut medicul stomatolog Izvănariu și un proprietar de restaurant, Carol Olteanu. Izvănariu a girat cu proprietățile sale pentru ca biserica să poată lua un credit de la bancă.

Prima acțiune importantă a noii biserici a fost la Paștele din 2004. De masă m-am ocupat eu, am adus tot ce trebuie. Dar biserica avea nevoie și de bani. Mi-am sunat mulți clienți și toți au contribuit cu câte ceva, deși majoritatea erau protestanți, iar biserica era ortodoxă.“

Dar viața e plină de surprize: în 2014, la zece ani de când a început să pună umărul la întemeierea unei biserici ortodoxe, Michaela Deac s-a botezat la Biserica penticostală „Philadelphia“.

Inelul de logodnă

Viața Michaelei poate fi un scenariu de film. Inclusiv viața ei privată: și-a întemeiat familia după o rețetă pe care până atunci o ironiza.

„Eu făceam glume la adresa celor care mergeau în România pentru a-și găsi un partener, să se căsătorească. Nici nu mi se părea cea mai bună variantă. E greu să îmbini două mentalități atât de diferite – una românească, una americană. Vrei, nu vrei, după câțiva ani de trăit în State începi să gândești americănește. Eram convinsă că voi găsi pe cineva de la Chicago, comunitatea românească de aici e mare. Dar destinul hotărâse
altfel pentru mine! La începutul lunii august 2011 am venit în România pentru a patra oară în 11 ani – mai fusesem în 2004, 2006 și 2010. Pe 22 august l-am cunoscut pe Vasi, la ziua unei prietene. Pe 10 septembrie, la nici trei săptămâni după ce ne-am cunoscut, am plecat cu inel pe deget. Inel de logodnă. Exact cinci ani mai târziu, pe 10 septembrie 2016, ni se năștea cel de-al doilea copil, Noah.

Lui Vasi i-am luat «viză de logodnă», chiar așa se numește. A venit în SUA în august 2012. Trei luni mai târziu ne-am căsătorit la Chicago.

Pentru mine, ziua de 28 este una specială: pe 28 octombrie 2000 am plecat în America, pe 28 iulie 2014 mi s-a născut primul copil – o fetiță, Isabel, pe 28 septembrie 2014 m-am botezat în Biserica penticostală «Philadelphia».“

Mai are un singur dor: politica!

La nici 40 de ani, Michaela Deac e o femeie împlinită. După 16 ani de America, a făcut saltul de la o Toyota Corola veche, cumpărată cu 300 de dolari, la un Mercedes GL 450.

În 2003 a cumpărat un bloc cu 15 apartamente. Le-a închiriat pe toate, asigurându-și un venit consistent și din această afacere. Acum, blocul e evaluat la peste un milion de dolari. Dar ambițiile sale nu se opresc aici. Tânăra „ară­deancă de Chicago“ scru­tează noi orizonturi. „Mă interesează politica românească. Mă implic cu ce pot și aici, în State. Sunt mereu în comisia electorală. Când a venit Băsescu la Chicago, m-am implicat în primirea lui și în recepția de la hotel.

Sper să reprezint cândva diaspora în Parlamentul de la București. Am zis să mă realizez pe plan profesional și familial, apoi mă implic în politică.

Am multe de spus, am o bogată experiență de viață. Știu ce înseamnă performanța în mediu concurențial, iar România are nevoie de așa ceva. La fel cum, în plan afectiv, și noi, cei plecați, avem nevoie de România.“

Cele mai citite

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...
Ultima oră
Pe aceeași temă