Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Temnita evreilor a fost transformata in discoteca

» 1941, zorii ultimei duminici din iunie. Cu bratele ridicate, smulsi de langa prunci, surori, sotii ori mame, evrei de toate varstele sunt imbranciti cu baionete ori cu patul armelor spre Chestura din Iasi. Fatidic, primii au ajuns de ...

Gabriela Dobos 0 comentarii

» 1941, zorii ultimei duminici din iunie. Cu bratele ridicate, smulsi de langa prunci, surori, sotii ori mame, evrei de toate varstele sunt imbranciti cu baionete ori cu patul armelor spre Chestura din Iasi. Fatidic, primii au ajuns de bunavoie in curtea fostului organ politienesc, amagiti cu un permis spre libertate. Unii sunt torturati in beciul cladirii in vreme ce plutoane de stirpe evreiasca sunt ingramadite in curtea din ce in ce mai stramta. Gloante mitraliate isteric le frang vietile. Ciuruitii care se caina sunt stalciti cu bate. In ograda-esafod, multi zvacnesc inca sub stive de cadavre.

Viata picura si din cei care s-au aruncat sinucigas pe gard, atarnati de coama zidurilor. 2008, zorii unei duminici de septembrie. Jeep-uri, decapotabile si limuzine inmatriculate acronimic ori explicit ("MAF" - mafie, "HOT" - hot, "SEF" – sef, "CAP", "VIP", "BOS") par abandonate sub ferestrele Chesturii, in usa unui pub nocturn (numit, pe cat de ironic pe atat de sarcastic, "Taverna cu fantome"), a unei discoteci amenajate in beciurile torturii si a unui restaurant care tolereaza contra cost "orice tip de evenimente". Muzica si chiuiturile mitraliaza linistea.

Pace este doar dupa fereastra unei firme care branseaza calorifere la centrale termice. Un ins paraseste o petrecere cu dar. Cu telecomanda isi cauta bolidul, scuipa langa pneu dupa care stinge cu adidasul fosforescent un sfert de tigara. Sub pavele, sangele asasinatilor poate nu s-a uscat. Doar o gravura intunecata (insurubata postdecembrist nu de autoritati, ci de comunitatea evreiasca) binecuvanteaza amintirea lor.

Tocmai casa lui garabet ibraileanu de pe ulita Sfantul Ilie ajunsese scena genocidului de la Iasi. In vastul subsol s-au comis torturi de neinchipuit, a fost si carcera, iar curtea fabrica a mortii. Cu doua decenii inaintea masivelor executii, in 1921, Ibraileanu zidise semetul imobil pentru resedita permanenta a revistei "Viata Romaneasca", mutata din propriul domiciliu. Romancierul era secretar de redactie si apoi redactor principal la periodicul care publica si scrieri ale lui Sadoveanu, Toparceanu, Phillipide, Hogas si Ionel Teodoreanu. Spre finele vietii, Ibraileanu instrainase cladirea administratiei iesene.
Slujbasii Chesturii guvernau imobilul in "duminica aceea" de Ciresar, cand la Iasi s-a starnit ceea ce avea sa fie cel mai mare pogrom legionar din tara, care le preceda si le depasea in atrocitati pe cele de la Dorohoi si Bucuresti. Pe atunci institutie superioara a Comisariatului, Chestura a capatat un stigmat pe care tinerii nu il cunosc, esafod a mii de nefericiti de sorginte ebraica.


Localnicii evrei nu au fost inecati, gazati, mistuiti in cuptoare nascocite de minti bolnave, dar au fost ciuruiti, stalciti, umiliti si incarcati in vagoane pentru vite, plimbati in zile toride fara destinatie, apa, mancare si aer. Holocaustul de la Iasi a imbracat alte forme: executii, inchiderea de vii in morminte pe roti de fier sau aruncati de vii in gropi comune. Prigonitilor li s-a atribuit "vina" bombardamentelor sovietice si o falsa rebeliune inabusita exemplar in sange. Civilii au fost inarmati si autorizati sa ucida. Barbatii erau preferatii executiilor, dar convoaiele duse spre pieire aveau batrani, gravide si prunci deopotriva. Nici un cuvant nu poate reda fidel umilinta, tortura, groaza, dar mai ales suferinta peste limitele suportabilului.
Numarul real al victimelor de la Iasi nu o sa se afle vreodata. Ar fi cel putin doua motive: precara evidenta a disparutilor si aprigul curent negationist. Evreii spun ca Iasiul ar fi fost decimat demografic, localnicii iudaici tinzand la jumatate din populatie. Buna parte din istorici ii contrazic. Circa 14.000 de mozaici ar odihni de-a valma in gropi comune, unii acoperiti de vii cu var si pamant. Istorici admit mult mai putine mii, sute chiar. In calculul suferintei nu au intrat insa vreodata mutilatii, ranitii, orfanii de pogrom. Printr-o hotarare de consiliu local din aprilie 2000, municipalitatea a cerut iertare evreimii pentru pogromul de la Iasi.

La numarul 6: "Taverna cu fantome" si beci-discoteca
Dupa razboi, Chestura de pe Sfantul Ilie a fost data in administrare breslasilor. Strada a fost rebotezata Vasile Alecsandri, iar "Mica Industrie" s-a instapanit pe cladirea organului politienesc de la numarul 6. Dupa decembrie ’89, spatiile au fost subinchiriate insa nu de adevaratul proprietar: Consiliul Judetean Iasi (care cumparase imobilul de la Ibraileanu). In 2001, Curtea Suprema de Justitie a statuat irevocabil proprietatea deplina a Consiliului Judetean. Sentinta care a redat imobilul domeniului public nu poate fi executata nici dupa 7 ani. "Mica Industrie" SA si doi chiriasi – "Recons" SA si "Central Juice" SA, una dintre firme lasata falimentara – cheama si acum la bara slujbasii judeteni si pe cei ai Ministerului Culturii, invocand fapte inchipuite. In 2006, functionarii care executau sentinta definitiva au fost retinuti, amprentati si cercetati penal, vinovati de neobrazarea de a recupera patrimoniul public.

 

De atunci, angajatii Directiei Juridice si ai Cancelariei CJ au fost deliberat incalciti in litigii civile, penale si comerciale. Ilar este ca firmele au lipit propriile sigilii, si invoca vicii penale.
In aprigul razboi al sentintelor, sigiliilor, amprentelor, depozitiilor si tertipurilor avocatesti, cladirea de patrimoniu sufera. Peretii exteriori sunt plini de igrasie, partea frontala poarta varul de la inaugurare,  acoperisul este gaunos, iar tamplaria este macinata de carii. Chiriasii afaceristi au investit in panotaj pestrit, au perforat peretii cu reclame la bere si centrale termice si inca mai asaza pavele peste caldaramul macelului. Parcarea se opreste intr-o terasa, iar de gard a fost lipit un music pub nocturn, cunoscut de rockeri ca "Taverna cu fantome".


Daca in fostele birouri ale Chesturii s-au instalat bucatarii unui restaurant, fosta carcera si salas al torturii din subsol a ajuns discoteca preferata a interlopilor si tinerilor instariti din Iasi si de aiurea. De partea cealalta a cladirii (care gazduieste si Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor) a fost lipit un chiosc care mestereste stampile. Daca i-ar redobandi proprietatea asupra imobilului, Consiliul Judetean Iasi, probabil in parteneriat cu Ministerul Culturii, ar renova cladirea revistei lui Ibraileanu, iar printre noii chiriasi ai proprietarului de drept s-ar numara fie Directia Nationala Anticoruptie, fie Parchetul Militar.

» "Cat am strigat noi la Dumnezeu atunci..."
Din ultimul convoi manat spre Chestura au existat si supravietuitori. Ulitele centrale erau blocate cu morti, la Chestura chiar evreii aruncau in camioane cadavre si muribunzi deopotriva, iar in centru altii erau siliti cu armele sa spele sangele celor asasinati. Convoiul a fost gonit spre gara, ticsit in vagoane pentru vite si plimbat inainte-inapoi, nici 20 de kilometri in 12 ceasuri, pe vipie. Trei zile si tot atatea nopti au calatorit fara aer, insetati si infometati pana la Calarasi, facand halta doar pentru a descarca mortii din vagoane si a-i arunca in gropi comune, unele chiar si pe trei niveluri.

Leizer Finchelstein a supravietuit "trenului mortii". Acum 8 ani a acceptat cu greu sa vorbeasca despre macel si vagoanele-mormant. Avea 77 de ani si lacrima cand povestea trairile plumburii: "Iau in mormant privirea mamei cand nemtii si otrepele au smuls sase baieti, plus pe tata, de langa ea si cele trei surori. Vreo 100 de baieti si barbati am plecat spre Chestura cu mainile sus.

Pe drum, mi-am dat seama ca vom muri. Am vazut multi evrei impuscati sau loviti, cazuti in sange. La Chestura, soldatii SS loveau in noi ca un ciocan pneumatic. Pe cine nimerea, acolo ramanea. In curte, abia ne puteam misca. O noapte am stat in picioare, langa cadavre asezate in teanc la perete. Apoi ne-au incolonat si ne-au dus la gara. Ne-au urcat cate 80 in vagon. De frica, ne-am lipit de spatele vagonului. A ramas gol la mijloc, asa ca au mai urcat 40 de insi.

Eram 120 intr-un vagon in care 40 erau multi. Nu pot uita bezna, cum soarele ne fierbea si cat ne era de sete. Puteau cadavrele si fecalele. Respiram pe rand prin cioturile din scanduri. Bagam camasile ude de transpiratie sa faca un pic de condens sau dimineata sa prinda roua, sa sugem transpiratia. Nu mai stiam de nici o rusine. Am facut banci din mortii umflati de caldura. Cat am strigat noi la Dumnezeu atunci... Daca era in al 7-lea, cer si tot trebuia sa ne auda!".

Citește totul despre:

Comentarii

loading...