Fascinat de lumea latino-americană, Călin Daniel Cruceru își face veacul în Republica Dominicană, după ce a testat Venezuela, Peru și Argentina. Muncește de plăcere și cântă la chitară.
Are 48 de ani, dintre care ultimii 14 trăiți în lumea largă, pe tărâmuri exotice. Îi e dor de România, dar nu se poate despărți de paradisul tropical.
Călin Daniel Cruceru s-a născut în satul Făurești, comuna Copalnic-Mănăștur, județul Maramureș. Când avea 8 ani, tatăl său a prins un post de profesor în Satu Mare, unde s-a mutat cu toată familia. De aceea, copilăria lui Călin s-a împărțit între cele două județe-surori: Maramureș și Satu Mare.
A „testat“ Republica Dominicană în 1999, dar și-a ales-o ca patrie în 2003. Dorința sa de a se stabili în America Latină era însă ceva mai veche.
Studentul de la Agronomie
„A fost o dorință a mea din copilărie… mai bine zis o nebunie. Pentru mine, America de Sud a fost o dorință, o obsesie. Mă uitam pe hartă și ziceam: aici aș vrea să trăiesc!“
Prima tentativă de a pleca a fost la începutul anilor ’90. Prin 1992-’93, Ambasada Argentinei anunța că acceptă emigranți din România.
„M-am dus la ambasadă, la București, am luat formular de înscriere, voiam să-l completez, dar a venit criza și a picat totul. Câțiva ani mai târziu, vine maică-mea și-mi zice: «Auzi, tu ești cu America de Sud… uite, e aici un băiat din Republica Dominicană, vorbește cu el!». Nu știu cum ajunsese prin Satu Mare un dominican, fost student la Timișoara, la Agronomie. Dar n-am pier-dut vremea: am intrat în discuții cu el. L-am întrebat de una-alta, iar poveștile lui despre lumea caraibiană mi-au sporit nerăbdarea de a ajunge acolo.
În 1999 am luat bilet pentru Santo Domingo, țin minte că am dat vreo 600 de dolari. Am schimbat avionul la Paris, apoi am făcut escală în Insula St. Martin, din Antilele Mici. Când am ajuns, am stat două zile la un neamț, apoi am început să umblu prin insulă. Prima senzație a fost că descopăr libertatea, plăcerea de a trăi. Pur și simplu, oamenii aceia nu erau stresați ca noi, europenii. După trei săptămâni am revenit în România, pentru că așa luasem biletul. Dar amintirile acelea nu mi-au mai ieșit din cap! Mi-a fost clar că voi reveni acolo.“
Proprietar de restaurant și vânzător de hot-dog
Iar ocazia s-a ivit patru ani mai târziu. „În 2003 m-am dus din nou, cu escală în Olanda. Era nevoie de viză, dar pe aeroportul din Amsterdam au văzut că aveam bilet dus-întors și mi-au dat drumul.
Aveam un prieten maramureșean, îmi era și rudă, iar el locuise vreo patru ani în Austria. Făcuse ceva bani și voia să se așeze într-o țară caldă, cu o viață lejeră. S-a dus în Republica Dominicană și și-a deschis un local. Mi-a spus că ar avea nevoie de mine, să mă ocup de restaurant, pentru că el mai avea o firmă, se asociase cu un neamț, făceau geamuri și porți.
M-am asociat cu el, am luat o parte din acțiuni și m-am apucat de treabă. După un an am vândut localul. Erau ceva turbulențe, guvernul de dreap-ta fusese schimbat cu unul de stânga, iar moneda dominicană se devalorizase de două ori. Am luat-o de la capăt. Mi-am cumpărat o tonetă mobilă, vindeam hamburgheri și hot-dog. A fost și șansa mea de a învăța bine limba spaniolă. Dar în Republica Dominicană am practicat multe alte meserii, după cum oferea piața. Am lucrat în turism, în industria spectacolelor, am cântat în localuri, am apărut la televiziune… În ultima vreme colaborez foarte bine cu Ministerul Culturii de la Santo Domingo.“
Venezuela, Peru, Argentina
Viața tihnită din Caraibe i-a fost zgâlțâită de două momente dureroase: în 2007 i-a murit mama, iar în 2008 tatăl. A lăsat totul baltă și a venit în România.
După ce rănile s-au mai cicatrizat, a pornit din nou la drum. Dar nu s-a mai dus direct în America Latină, ci s-a oprit la Paris. A descoperit teatrul social la Paris, iar acea experiență i-a dat idei. „I-am convins pe prietenii mei francezi să facem teatru social în Republica Dominicană. Așa am revenit în Caraibe.“
Dar Caraibele sunt una și America de Sud e alta. Maramureșeanul plimbăreț a luat-o spre sud și a trăit trei experiențe unice, în Venezuela, Peru și Argentina. La Buenos Aires a scris pentru „El Clarin“.
„Voiam să merg în Insulele Malvine, să fac un reportaj. Dar au apărut complicații și a trebuit să renunț. Oricum, Argentina rămâne visul vieții mele – o Americă Latină mai europenizată, dar care nu și-a pierdut exotismul.“
„Argentinianul din Buenos Aires zice așa: «Eu sunt mai întâi italian și apoi argentinian!». Așa sunt ei, tânjesc după Europa, marea lor ambiție e să fie considerați europeni, nu sud-americani. Într-un restaurant din Buenos Aires, când le-am spus că sunt român, au sărit pe mine: «Gică Hagi – que jugador! Ilie Dumitrescu – que jugador!». Nu uitaseră că i-am bătut la Mondiale, în ’94.“
Nostalgia comunistă a intelectualilor latino-americani
Până una-alta, viața lui Călin e legată tot de Republica Dominicană. „După atâția ani în Caraibe, e greu să renunți la viața de acolo. Are un farmec aparte, nu există atâta stres. A nu ști cât e ceasul, a nu ști în ce zi te afli – acesta este cel mai bun tratament antistres!“
Nu-i înțelege pe intelectualii latino-americani, care sunt ahtiați după Moscova. „Sunt oameni inteligenți, talentați, dar la politică nu se pricep. Oftează încă după Uniunea Sovietică. O țin pe-a lor: «Comunismul e bun, dar nu a fost bine aplicat. Sovieticii ne-au dat o speranță, americanii ne terorizează». Eu îi combat cu armele lor: «Tu poți spune liniștit că America te terorizează, noi nu puteam spune că URSS ne terorizează.
Ne-ar fi arestat pe loc». Le arăt situația din Venezuela, unde a dus marxismul“.
Cum a regăsit România după opt ani? „Mult schimbată. Sunt schimbări în bine, este evident că progresul vine de la Uniunea Europeană. Banii, proiectele, regulile, standardele europene… astea ne-au ajutat. E o prostie să crezi că soluția e Rusia. Trebuie să uităm de Rusia, destul rău ne-a făcut în istorie!“
Țara în care fructele de mango putrezesc pe jos
Călin e un bun ghid pentru cei care vor să cunoască Republica Dominicană. Vorbește despre noua sa patrie cu o căldură împrumutată, poate, de la soarele tropical.
„Există multe plaje, lacuri, păduri… Au o zonă muntoasă cu vârfuri de 3.500 de metri, mai înalte decât la noi. Când îi toropește căldura, urcă la munte, unde e mai răcoare. E și o zonă aridă, Montecristi, unde plouă de două-trei ori pe an. Dar marea bogăție o reprezintă deschiderea la mare în trei puncte cardinale: nord, est și sud. La vest e granița cu Haiti.
E o țară sigură. Te poți plimba liniștit pe faleză cu soția și copiii, nu vei păți nimic. Au plaje naturale, cu nisip alb, apă limpede… Și stați liniștiți, nu sunt probleme cu rechinii!“
Dominicanii sunt mari cultivatori de citrice. Un fruct interesant e cinola, „fructul dragostei“, care e mai rezistent la boli, e bun pentru sucuri. „Nuci de cocos sunt peste tot, dacă nu ești atent, îți cad în cap. Bananele cresc toată perioada anului. Și mango, ce minunăție e acest mango… Anul trecut, în aprilie-mai, am mâncat mango mai mult decât orice altceva. Sunt zone în care fructele de mango putrezesc pe joc, calci pe ele. Mai e și fructul noni, care e atât de căutat și de scump… E peste tot, dar ei nu prea îl valorifică, îl ignoră. Cam cum facem noi, românii, cu merele.“
Băuturile tradiționale ale dominicanilor sunt romul și berea Presidente – „o bere dominicană, marcă națională“. Fac și ei țuică, dar din trestie de zahăr. E foarte ieftină – cam doi euro litrul.
„În partea sudică și în cea estică sunt negri de origine africană, urmașii sclavilor din urmă cu peste o sută de ani. Au nume spaniole, vorbesc spaniola… Tradițiile africane s-au menținut însă în Haiti, acolo e cu voodoo, cu dansuri africane…“
Amintirile dictaturii lui Trujillo
Călin Daniel Cruceru zice că există multe asemănări între România și Republica Dominicană, două țări latine care în secolul XX au trecut prin experiența dură a dictaturii.
Noi i-am avut pe Gheor-ghiu–Dej și pe Ceaușescu, țara caraibiană l-a avut pe Trujillo. Rafael Leonidas Trujillo Molina. Acesta a domnit timp de 31 de ani, din 1930 până la asasinarea sa, în 1961.
În timpul dictaturii, capitala țării, Santo Domingo, a devenit Ciudad Trujillo. Asasinarea generalului-satrap a inspirat unul dintre romanele celebre ale scriitorului peruan Mario Vargas Llosa, „Sărbătoarea țapului“.
Și printre dominicani există un puternic sentiment de nostalgie după anii dictaturii, la fel cum se întâmplă și în România.
Atenție, Republica Dominicană și Dominica sunt țări diferite! Prima e fostă colonie spaniolă și face parte din Antilele Mari, cealaltă e fostă colonie franceză și face parte din Antilele Mici.
