15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportAnunţ îngrijorător pentru Simona Halep: Se poate ajunge la intervenţie chirurgicală

Anunţ îngrijorător pentru Simona Halep: Se poate ajunge la intervenţie chirurgicală

Vlad Predescu, unul dintre doctorii care a tratat-o pe Simona, a dezvăluit că accidentarea suferită de constănţeancă la Australian Open, care a recidivat la Doha, o poate scoate din circuit până după turneul de la Indian Wells (5-18 martie).

Planul Simonei a fost să renunţe la turneul de la Doha înainte ca accidentarea să se agraveze şi să o ţină departe de teren o perioadă mai îndelungată, iar mişcarea a venit ca o măsură de siguranţă în vederea turneelor de la Indian Wells şi Miami, ultimele importante înaintea începerii sezonului de zgură. Din punctul de vedere al lui Vlad Predescu, medic specialist în ortopedie, calculele ar putea fi, însă, date peste cap:”Când vorbim de un om normal, care nu face sport de performanţă, durerile în astfel de situaţii sunt destul de mici. Dar la sportivii de performanţă, cum e şi cazul Simonei, lucrurile se schimbă radical. La problema medicală pe care o are Simona se recomandă repaus timp de o lună, proceduri de fizioterapie şi administrarea de antiinflamatorii. Dacă se constată, în timp, din nou, o recidivă, atunci perioada de repaos poate ajunge până la şase săptămâni. Dacă recidivele sunt foarte dese, atunci se poate recurge şi la intervenţia cirurgicală. Asta doar în cazuri excepţionale”, a declarat Predescu, pentru Adevărul.

Parcursul Simonei Halep la Doha s-a încheiat brusc după ce eleva lui Andrei Pavel a anunţat că se retrage de la turneul din Qatar din cauza durerilor insuportabile de la piciorul drept. Şicanată în timpul sfertului de finală câştigat contra lui CiCi Bellis, 6-0, 6-4, constănţeanca a anunţat la o oră de la încheierea partidei că se retrage de la competiţia cu premii totale în valoare de 3,1 milioane de dolari.

“Azi a fost mult mai rău decât ieri şi din această cauză am luat decizia să mă retrag. Nu e simplu, dar am vorbit cu doctorul meu şi mi-a spus că nu am suficient timp să mă refac. Am stat în repaos doar câteva zile şi îmi trebuie mult mai mult. RMN-ul arată că am lichid şi tendinită la al patrulea deget. Trebuie să am grijă şi trebuie să mă gândesc prima dată la sănătatea mea”, a fost declaraţia Simonei, la cald, pentru Digisport.

În termeni populari, Halep a suferit o inflamaţie la degetul patru al piciorului drept.

 

Flascia plantară este o formaţiune anatomică conjunctivă care acoperă ca o cămăşuţă oasele labei piciorului. Această flascie are un rol nu numai mecanic, ci şi un rol senzitiv şi de nutriţie a formaţiunii anatomice respective.

Cele mai citite

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă