18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportCristiano Ronaldo va părăsi Real Madrid

Cristiano Ronaldo va părăsi Real Madrid

Viitoarea destinaţie a starului lusitan va fi, după toate probabilităţile Manchester United, echipă la care a mai evoluat între 2003 şi 2009, şi alături de care a cucerit primul său Balon de Aur.

Ronaldo consideră că Old Trafford este scenariul ideal pentru a-şi continua cariera, iar oficialii lui United sunt la curent cu decizia fotbalistului, una foarte fermă, pe care acesta a şi comunicat-o mai multor coechipieri de la Real, adaugă ziarul sportiv madrilen.

AS reaminteşte că după finala ultimei ediţii a Ligii Campionilor, disputată anul trecut la Cardiff, în care a marcat două goluri ajutând-o pe Real Madrid să câştige trofeul, Cristiano Ronaldo a primit promisiunea lui Perez că îi va fi îmbunătăţit contractul.

Portughezul nu a mai primit, însă, de atunci nicio ofertă de prelungire a acordului său, în ciuda faptului că atacantul i-a atenţionat în mai multe rânduri pe oficialii lui Real, prin ieşirile sale în presă. “Vreau să continui la Madrid, dacă va fi posibil”, a declarat el luna trecută, după câştigarea celui de-al cincilea Balon de Aur din cariera sa.

Ronaldo s-a exprimat în termeni similari şi după Cupa Mondială a cluburilor, aruncând din nou mingea în “terenul” lui Florentino Perez: “Dacă este posibil, mi-ar face plăcere să mă retrag de la Real. Însă nu depinde de mine, nu eu sunt cel care conduc clubul”.

Mesajele sale nu doar că nu au primit niciun răspuns din partea oficialilor clubului madrilen, ci aceştia au încercat să-i caute un înlocuitor pe măsură, purtând negocieri cu francezul Kylian Mbappe, care a ajuns în final la Paris Saint-Germain, iar acum fac acelaşi lucru cu brazilianul Neymar.

În ciuda faptului că este cel mai bun marcator din istoria clubului (422 goluri în 418 meciuri disputate), Cristiano Ronaldo nu a fost niciodată pe aceeaşi lungime de undă cu Florentino Perez, întâmpinând mereu dificultăţi în cursul negocierilor pentru prelungirea contractelor sale, portughezul fiind conştient de faptul că are handicapul de a fi fost adus la Real Madrid de predecesorul lui Perez, Ramon Calderon, comentează AS.

Deşi a câştigat trei dintre ultimele patru Baloane de Aur atribuite de France Football, Cristiano Ronaldo ocupă doar locul al cincilea în ierarhia celor mai bine plătiţi fotbalişti ai lumii, cu 21 de milioane euro net pe sezon, în timp ce marele său rival, argentinianul Lionel Messi, câştigă 50 milioane euro net pe sezon, după ce şi-a prelungit recent contractul cu Barca. Neymar primeşte la rândul său 36 milioane euro pe an la PSG

Cele mai citite

Rețetă de Conopidă la Cuptor

Ingrediente o conopidă mare (aproximatic 2 kg) 400 g de smântână cu 12% grăsime 230 g cașcaval 2 ouă o bucată mică de unt necesară pentru a unge vasul pentru cuptor o...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...
Ultima oră
Pe aceeași temă