Ce spune Christoph Daum despre rezilierea contractului său la echipa naţională

de Roxana Petre

Ce spune Christoph Daum despre rezilierea contractului său la echipa naţională

Reprezentanţii Comisiei Tehnice a Federației Române de Fotbal (FRF) au propus, marți, rezilierea contractului lui Christoph Daum, înainte de ultimele două meciuri din preliminariile Cupei Mondiale, informează Mediafax.

Preşedintele comisiei, Mihai Stoichiţă, a fost cel care a condus şedinţa şi a confirmat că a fost propusă rezilierea contractului lui Daum.

Christoph Daum a vorbit în presa germană despre acest subiect şi a declarat că va avea o întrevedere cu Răzvan Burleanu miercuri sau joi pentru a decide ce paşi trebuie urmaţi. Daum le-a spus jurnaliştilor de la Bild că oamenii din Comisia Tehnică nu au putere de decizie, astfel că viitorul său va fi decis de preşedintele FRF.


Citește și: Cristoph Daum vrea să renunțe la funcția de selecționer al echipei naționale

 

„Comisia Tehnică nu are nicio putere pentru a lua o decizie, ci numai preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, dupa ce se consultă cu mine şi cu Comitetul Executiv. Ar trebui să avem o soluţie amiabilă miercuri sau joi. I-am oferit această opţiune preşedintelui. Preşedintele sau Federaţia trebuie să găsească o soluţie adecvată pentru toate părţile. Acest lucru va avea loc în câteva zile, de comun acord", a declarat Daum pentru Bild.

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate