15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestylePetrolul nu va conta pe Mutu în derby-ul cu Steaua

Petrolul nu va conta pe Mutu în derby-ul cu Steaua

Mutu nu vreaă să joace în derby-ul cu Steaua, programat duminică. Briliantul visează la transferul în India şi nu vrea să se accidenteze… cel puţin asta i-a spus antrenorul Gheorghe Mulţescu.

"Mutu nu intră în calcul pentru meciul de duminică. Aseară, a venit la mine şi mi-a spus că nu vrea să rişte. Îi e teamă să nu se accidenteze şi să compromită acest transfer. Este o pierdere, Mutu era jucătorul care, în orice moment, putea produce ceva în plan ofensiv. În afara lui, ne confruntăm şi cu absenţele lui Albin, Teixeira, N'Koyi şi Bolboaşă. Acest meci ne-a prins puţin descoperiţi, dar, în acelaşi timp, este şi un prilej pentru ceilalţi jucători să-şi arate calităţile", a declarat  Gigi Mulţescu.

Cu toate aceste absenţe, Mulţescu afirmă că obiectivul echipei sale în derbiul cu Steaua este victoria. "Pentru noi este un examen foarte important, putem rămâne în grupul fruntaş sau să ne îndepărtăm. Chiar şi în situaţia aceasta, ne interesează victoria cu Steaua! Va fi ca mersul pe sârmă, trebuie să nu greşim, să fim exacţi şi inspiraţi. Dacă vom avea capacitatea să-i blocăm şi să facem bine tranziţia, putem pune probleme. Trebuie să ne dublăm, să alergăm, atuul nostru trebuie să fie echipa. Să dea Dumnezeu să avem ocaziile lui Aalborg. Sper să nu ajungem în zece oameni. Trebuie să-i acordăm atenţie deosebită lui Sânmărtean, să-l blocăm, dar, în acelaşi timp, să avem atenţia şi asupra celorlalţi", a afirmat tehnicianul, potrivit Mediafax.

Mulţescu a mai spus că în proporţie de 90 la sută şi-a conturat formula de start, iar banderola va fi preluată de Geraldo. Tehnicianul a avut un mesaj şi pentru suporterii petrolişti: "Murim cu ei de gât!".

Partida Petrolul Ploieşti – Steaua, din cadrul etapei a VIII- a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 21.00.

 

Cele mai citite

Congres Forța Dreptei: Ludovic Orban este ales președinte

Ludovic Orban a fost ales, sâmbătă, preşedintele Forţa Dreptei, la primul Congres al formaţiunii, potrivit agerpres.ro. Orban a obţinut 1.203 voturi favorabile, conform unui comunicat...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Ludovic Orban, atac dur: “România nu poate fi lăsată pe mâna lui Ciolacu, Ciucă, Iohannis”

La congresul formațiunii Forța Dreptei, președintele Ludovic Orban a subliniat că adevărații liberali se află în acest partid și a exprimat convingerea că România...
Ultima oră
Pe aceeași temă