10.6 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSportModestie de mare campion! Mirel Rădoi a explicat de ce nu își...

Modestie de mare campion! Mirel Rădoi a explicat de ce nu își dorește să antrenze naționala mare

Rădoi consideră că România trebuie să obțină minimum patru puncte din cele două partide pentru a se menține în lupta pentru calificare, însă se arată optimist în privința șanselor României de a-și adjudeca ambele victorii.

„Sunt două meciuri mult mai dificile decât acestea pe care le avem noi la tineret. Primul meci pare oarecum mai uşor cu Insulele Feroe, dar cel cu Norvegia este cel mai important. Matematic ne putem gândi şi la un egal, dar asta înseamnă ca Spania să câştige tot mai departe, iar noi să învingem Suedia. În această dublă e clar că naţionala are ca obiectiv minimum 4 puncte. Dar Cosmin (n.r. – Contra) ştie ce are de pregătit, nu cred că are mari emoţii, iar eu cred că naţionala va lua 6 puncte”, a spus selecționerul „tricolorilor mici”, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit Agerpres.

Chiar dacă selecţionerul Cosmin Contra l-a numit printre posibilii săi înlocuitori, în funtea primei reprezentative a României, Mirel Rădoi preferă să rămână modest, apreciind că există mulți alți antrenori cu mai multă experință decât el pentru această poziție.  

„Mă bucur că numele meu e menţionat pe lângă alte nume care chiar au făcut ceva în fotbalul românesc. Dar indiferent de situaţia care va fi, eu nu voi accepta. E clar că în momentul de faţă nu pot fi pe acelaşi palier cu Hagi, Petrescu, Răzvan Lucescu, Olăroiu, Mircea Lucescu, Andone, Rednic, Şumudică şi aşa mai departe. Pentru mine, după această campanie de calificare, va urma o echipă de club. Că va fi din Liga I sau din altă parte, e clar că vreau să antrenez zi de zi”, a mai spus Rădoi.

România va întâlni reprezentativa Insulelor Feroe, pe 12 octombrie, de la ora 19:00, pe stadionul Torsvollur din Torshavn. Meciul tricolorilor cu Norvegia va avea loc pe 15 octombrie, pe Arena Naţională din Bucureşti, de la ora 21:45. Ambele partide contează pentru preliminariile Euro 2020.

Emanoil Ursache

Cele mai citite

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...

Eurostat: România, printre ţările UE cu cel mai mare deficit şi cea mai semnificativă creştere a datoriei în 2023

Deficitul guvernamental în Uniunea Europeană a crescut uşor anul trecut, de la 3,4% din PIB în 2022, până la 3,5% din PIB în 2023,...

SAMEDAY anunță intenția de preluare a companiei de curierat Sprinter din Ungaria

Ca parte a strategiei de extindere a infrastructurii de livrare din regiune, SAMEDAY, compania care a introdus livrarea în easybox în piața din România,...
Ultima oră
Pe aceeași temă