5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportScandări rasiste în meciul Bulgaria - Anglia. Fanii gazdelor au imitat maimuțele

Scandări rasiste în meciul Bulgaria – Anglia. Fanii gazdelor au imitat maimuțele

Anglia a dominat categoric jocul şi s-a impus cu scorul de 6-0, iar trei jucători de culoare ai echipei ”Three Lions”, fundaşul Tyrone Mings şi atacanţii Marcus Rashford şi Raheem Sterling, au fost ţinta unor strigăte de maimuţă venite din tribune.

Conform protocolului UEFA, arbitrul a întrerupt meciul şi a cerut speaker-ului stadionului să facă un apel la încetarea manifestărilor rasiste după o jumătate de oră de joc, după care croatul Ivan Bebek a discutat cu oficialii şi cu cele două echipe în finalul primei reprize, când jocul a fost oprit pentru a doua oară. În cele din urmă s-a luat decizia de a se disputa şase minute adiţionale până la pauză, iar căpitanul echipei Bulgariei, Ivelin Popov, a mers să discute cu suporterii.

Stadionul ”Vasil Levski” era deja sub semnul unei sancţiuni din partea UEFA, pentru că un sector de 5.000 de locuri era închis din cauza incidentelor rasiste de la meciul cu Kosovo din luna iunie.

Înaintea meciului, mai mulţi fotbalişti englezi au discutat la vestiare pe tema atitudinii adoptate în cazul unor insulte rasiste, iar unii, printre care atacantul Tammy Abraham (Chelsea), au pledat pentru părăsirea terenului în acest caz, chiar dacă aşa ceva nu e prevăzut în protocolul UEFA.

Anglia a făcut un pas uriaş spre turneul final, după victoria la scor cu Bulgaria, 6-0 la Sofia. Rashford, Barkley (două), Sterling (două) şi Kane au marcat golurile echipei antrenate de Gareth Southgate. Plamen Iliev (ex-Astra Giurgiu) a fost în poarta gazdelor. Gheorghi Sarmov (ex-ACS Poli Timişoara) a intrat la pauză la bulgari. Bulgaria ocupă ultimul loc în grupă, cu 3 puncte acumulate.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă