10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportSpeedflying-ul: sport practicat de turiştii din Poiana Braşov pe pârtiile interzise

Speedflying-ul: sport practicat de turiştii din Poiana Braşov pe pârtiile interzise

Speedfly-ul este un fel de parapantă pe schiuri, care poate să prindă o viteză de până la 70 de kilometri pe oră. Potrivit salvamontiştilor, cei care îl practică o fac pe proprie răspundere în Poiana Braşov şi pun viaţa schiorilor în pericol, pentru că până să prindă viteză mecanismul zboară la înălţime joasă, aproape de capetele turiştilor şi pot fi produse accidente fatale.

”Speedfly-ul este o parapantă de mici dimensiuni, iar în momentul în care îţi dai drumul pe pârtia de schi, până prinzi sufiecientă viteză ajungi la gâtul schiorilor, iar riscul de accidentări este foarte mare. Acest sport se practică doar în afara pârtiilor de schi, dar turiştii îşi dau drumul de la telegondolă, deşi în regulament scrie foarte clar că este interzis. Problema este că schiroul nu trebuie să se intersecteze cu astfel de practicanţi ai speedfly-ingului, aşa cum se întâmplă şi în cazul săniilor, care sunt multe pe pârtiile de schi. Sunt sporturi diferite, cu abordări diferite, cu viteze diferite“, a declarat Sorin Păltânea, şeful Serviciului Salvamont Braşov, pentru MEDIAFAX.

Potrivit aceleiaşi surse, în Poiana Braşov nu există locuri special amenajate pentru practicanţii speedflying-ului.

 
În acest sezon de schi, autorităţile au aprobat un nou regulament de folosire a domeniului schiabil. Astfel, patrule mixte, alcătuite din poliţişti locali şi salvatori montani, sunt prezente pe pârtiile de schi din Poiana Braşov şi din Masivul Postăvaru, asigurându-se că noul regulament adoptat la începutul acestui an este asimilat şi respectat de către practicanţii sporurilor de iarnă. Amenzile pentru cei surprinşi cu speedfly-ul pe pârtiile de schi din Poiana Braşov sunt cuprinse între 500 şi 1000 de lei.

”Suntem în a doua săptămână de campanie de informare a acestui nou regulament şi încercăm să îi avertizăm verbal pe turişti în legătură cu acesta şi cu pericolele la care se pot expune. Deocamdată nu au fost aplicate amenzi, dar ele sunt cuprinse între 500 şi 2500 de lei pentru cei care nu respectă regulile“, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Braşov, Anca Lăutaru.

De la începutul sezonului, salvamontiştii au intervenit pe pârtie în 263 de situaţii de urgenţă, în care au fost implicate 272 de persoane.

Cele mai citite

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...

Închisoare cu suspendare pentru trei activiști climatici care au vopsit cu spray portocaliu Poarta Brandenburg

Un tribunal din Germania i-a condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare pe trei activişti climatici care au împroşcat cu spray portocaliu coloanele...

Activiști germani pentru climă, condamnați la închisoare pentru că au pulverizat împroșcat cu vopsea pe Poarta Brandenburg

Un tribunal german a condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare trei activiști pentru climă care au pulverizat vopsea portocalie pe coloanele emblematicei...
Ultima oră
Pe aceeași temă