12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialBoxerul Robert Jitaru s-a calificat în semifinalele Europenelor Under-22 de la Brăila

Boxerul Robert Jitaru s-a calificat în semifinalele Europenelor Under-22 de la Brăila

Pugilistul român Robert Jitaru l-a învins duminică, la puncte (decizie în unanimitate 5-0), pe albanezul Krenar Zeneli, în prima gală din sferturile de finală ale Campionatelor Europene de box Under-22 de la Brăila și și s-a calificat în semifinalele categoriei 56 kg, informează Agerpres.

 
Dublu medaliat cu bronz la Campionatele Europene box pentru tineret, brăileanul Robert Jitaru, născut la Făurei și legitimat la CSA Steaua București, s-a impus fără drept de apel în fața albanezului Zeneli, conducând lupta tot meciul. 
 
Jitaru și-a asigurat astfel medalia de bronz la Europenele de la Brăila, urmând să boxeze în semifinale cu slovacul Viliam Tanko.
 
Duminică sunt programate ultimele două gale din sferturile de finală ale competiției, în ultimul meci al primei gale fiind programată confruntarea dintre românul Daniel Costea și georgianul Lașa Guruli, la categoria 64 kg.
 
Duminică seară, în ultimul meci al galei care va începe la ora 19,00, Paul Andrei Arădoaie, legitimat la CS Dinamo și cotat cu șanse la medalie la aceste Campionate Europene, va boxa, la categoria 81 kg, cu polonezul Mateusz Goinski.
 
România a aliniat zece pugiliști la startul competiției, câte unul la fiecare categorie, dar numai trei au ajuns în sferturile de finală, Robert Jitaru (cat. 56 kg), Daniel Costea (cat. 64 kg) și Paul Andrei Arădoaie (81 kg).
Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă