16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialCare a fost mesajul Simonei Halep, după victoria împotriva Carolinei Garcia în...

Care a fost mesajul Simonei Halep, după victoria împotriva Carolinei Garcia în cadrul Turneului Campioanelor

Simona Halep a susţinut luni o conferinţă de presă, după victoria în faţa Carolinei Garcia de la Turneul Campioanelor, potrivit Mediafax.

"Mă simt fericită. Este primul turneu la care particip din postura de lider mondial. Caroline este o adversară foarte bună. Azi am jucat la fel ca la Toronto, unde am învins-o. În al doilea set am simţit că sunt la controlul partidei şi victoria a venit de la sine. Mingea nu sare foarte mult pe această suprafaţă, aşa că a trebuit să fiu tare pe picioare. M-am descurcat bine. Am servit foarte bine, iar acest lucru m-a ajutat enorm.

Nu mă gândesc la ce trebuie să fac pentru a rămâne numărul 1 mondial după Turneul Campioanelor. În vară m-am tot gândit ce ar trebui să fac pentru a deveni lider mondial, şi nu a ieşit deloc bine. Trebuie să câştig toate meciurile de aici, asta contează cel mai mult. Am atins deja primul loc în clasamentul WTA. Este cel mai bun an din cariera mea. Am trecut prin multe momente dificile, dar am revenit mai puternică. Este un an pe care nu-l voi uita", a declarat Simona Halep.

Simona Halep (locul 1 WTA) a debutat luni la Turneul Campioanelor de la Singapore, înfruntând-o pe Caroline Garcia (locul 8 WTA) în primul meci al Grupei Roşii. Halep s-a impus în două seturi, scor 6-4, 6-2. Miercuri, românca va juca în al doilea meci din faza grupelor, în compania Carolinei Wozniacki (locul 6 WTA). Daneza s-a impus şi ea în prima etapă, scor 6-2, 6-0, în meciul cu Elina Svitolina (locul 4 WTA).

Cele mai citite

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță, iar Consiliul Internațional al Aeroporturilor (ACI) World a prezis că traficul global de pasageri va...

România are un stand la expoziția economică din Kazahstan

România are, în premieră, un stand la expoziția economică din Kazahstan, anunță Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România. "România, promovată în premieră la Almaty,...
Ultima oră
Pe aceeași temă