15.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialSimona Halep, lăudată de preşedintele WTA: Este o sportivă exemplară

Simona Halep, lăudată de preşedintele WTA: Este o sportivă exemplară

Preşedintele Asociaţiei de Tenis Feminin (WTA), Steve Simon, a lăudat-o pe Simona Halep, noul număr 1 mondial, afirmând că este o sportivă exemplară şi merită să fie în topul clasamentului, potrivit Mediafax.

"Să ajungi numărul 1 mondial arată o dedicare şi o implicare incredibile şi aş vrea să o felicit pe Simona. Ea este o sportivă exemplară, atât în teren cât şi în afara lui, reuşind un sezon foarte bun. Merită acest moment fantastic al carierei sale", a declarat Simon, conform site-ului wtatennis.com.

Simona Halep a ajuns lider mondial după ce a învins-o pe Jenela Ostapenko (Letonia), în semifinalele turneului de la Beijing, şi va merge la Turneul Campioanelor din postura de număr 1 WTA.

Halep este prima jucătoare din România care ajunge pe primul loc WTA. La masculin, Ilie Năstase a fost primul lider mondial din istorie, în perioada 1973-1974. Năstase s-a menţinut pe primul loc în clasamentul ATP timp de 40 de săptămâni.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...

Florin Roman(PNL): „ Noul PSD e de fapt vechiul PSD, aceleaşi metehne, ameninţări, şantaj, mizerie”

Deputatul PNL Florin Roman, coordonatorul campaniei partidului pentru alegerile locale, a declarat miercuri, la Târgovişte, că "noul PSD e de fapt vechiul PSD, aceleaşi...
Ultima oră
Pe aceeași temă