10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialSimona Halep a abandonat turneul de la Washington invocând căldura sufocantă

Simona Halep a abandonat turneul de la Washington invocând căldura sufocantă

Jucătoarea Simona Halep a abandonat, vineri, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Washington, deși era principala favorită a acestuia, informează Agerpres.

Turneul este dotat cu premii totale de 226.750 dolari.

Halep a abandonat vineri, la scorul de 2-6, 6-3, 1-0 pentru rusoaica Ekaterina Makarova, cap de serie numărul șapte.

Halep (25 ani, numărul doi mondial) a renunțat după o oră și opt minute din cauza căldurii sufocante.

Românca a început foarte bine meciul și a condus-o pe Makarova (29 ani, 58 WTA) cu 4-0 în primul set, rusoaica a încercat o revenire (4-2), dar Halep a încheiat setul cu 6-2.

În actul secund, Makarova a câștigat primul ghem, Halep a egalat și apoi a trecut în avantaj (2-1), dar jocul său s-a rupt din acel moment, a greșit tot mai mult și Makarova a luat patru ghemuri la rând (2-5), adjudecându-și setul cu 6-3.

Rusoaica a început cu dreptul și setul al treilea, câștigând primul ghem contra serviciului, iar Halep a renunțat apoi la luptă.

Halep, care va primi un cec de 6.200 de dolari și 60 de puncte WTA, are 3-2 în meciurile directe cu Makarova.

De remarcat că Simona Halep, principala favorită a turneului, a fost programată de organizatori de fiecare dată la orele prânzului, pe o căldură foarte mare, iar în cele din urmă efectele acesteia s-au făcut simțite.

Tot vineri, în sferturile probei de dublu, perechea româno-uzbekă Patricia Țig/Nighina Abduraimova a abandonat la scorul de 6-2, 1-0 pentru cuplul Eugenie Bouchard (Canada)/Sloane Stephens (SUA). Țig și Abduraimova vor primi un cec de 1.820 dolari și 60 de puncte WTA.

Cuplul Bouchard/Stephens va juca în semifinale cu principalele favorite, Monica Niculescu și Sania Mirza (India).

Monica Niculescu (N. 6) va juca mai întâi la simplu, cu germanca Julia Goerges (N. 4).

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă